După scandalul privind Legea amnistiei, Administrația Națională a Penitenciarelor are un nou director. Cine a preluat conducerea instituției

Alexandru Adam, fost șef adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), a fost desemnat câștigătorul concursului pentru funcția de director al instituției, a anunțat Ministerul Justiției.
Adam ocupă din aprilie 2025 funcția de adjunct al ANP. Numirea sa vine după ce fostul director Anatolie Falcă a demisionat la solicitarea premierului Dorin Recean, în contextul scandalului privind modificările la Legea amnistiei. Aceste modificări au permis eliberarea din penitenciare a mai multor persoane condamnate pe viață.
În urma scandalului, Ministerul Justiției a demarat o anchetă internă care a arătat că ANP nu a evaluat riscurile corespunzător, iar instanțele au aplicat formal legea, fără o analiză de fond. Ca urmare, trei funcționari au fost suspendați, 10 angajați ai ANP și alți șase din Penitenciarul nr. 17 Rezina au fost cercetați disciplinar, iar cinci foști angajați, care între timp au părăsit sistemul, urmau să fie investigați penal.