InternePublicații

Avocații din UE vor putea profesa în Republica Moldova după aderare. Parlamentul a votat proiectul în prima lectură

Avocații care au obținut calificare profesională într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană vor putea profesa în Republica Moldova după aderarea țării la UE. Aceeași posibilitate va exista și pentru avocații moldoveni în spațiul european. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care stabilește un cadru legal comun pentru exercitarea profesiei în condiții clare și echitabile.

Potrivit documentului, avocații străini vor putea activa permanent sau ocazional pe teritoriul Republicii Moldova – fie în mod independent, fie în asociere. Aceștia vor putea oferi consultanță juridică în baza dreptului statului de origine, a dreptului comunitar, internațional și național, cu respectarea normelor procedurale din Moldova.

Proiectul prevede și aplicarea acelorași reguli de conduită profesională pentru avocații din alte state UE ca și pentru cei licențiați în Moldova, precum și sancțiuni în caz de abateri. Uniunea Avocaților va coopera cu barourile din statele de origine în procedurile disciplinare.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Justiției, în colaborare cu Uniunea Avocaților și cu sprijinul experților internaționali, și va intra în vigoare odată cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button