ExternePublicații

Donald Trump, supărat foc pe Canada. Liderul american suspendă discuțiile comerciale cu vecinul său, fiind nemulțumit de noi taxe impuse

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a anunțat vineri încetarea oricăror negocieri comerciale între Statele Unite și Canada. Decizia vine după ce Trump a venit cu o reacție dură la taxa canadiană pe servicii digitale, aplicată companiilor din domeniul tehnologiei, pe care a numit-o „un atac direct și flagrant împotriva țării noastre”.

„Tocmai am fost informați că Canada, o țară cu care este foarte dificil să facem comerț, inclusiv din cauza faptului că, de ani de zile, percepe tarife vamale de până la 400% asupra produselor lactate provenite de la fermierii noștri, a anunțat acum că va impune o taxă pe serviciile digitale companiilor americane de tehnologie, ceea ce reprezintă un atac direct și flagrant asupra țării noastre. Evident, ei copiază Uniunea Europeană, care a făcut același lucru și care se află, de asemenea, în discuții cu noi în acest sens. Având în vedere această taxă revoltătoare, anunțăm încetarea tuturor discuțiilor comerciale cu Canada, cu efect imediat. Vom anunța Canada, în termen de șapte zile, care va fi tariful pe care îl va plăti pentru a face afaceri cu Statele Unite ale Americii”, a scris Donald Trump pe rețele de socializare.

Amintim că încă în luna martie, președintele american Donald Trump a lansat un avertisment dur la adresa Uniunii Europene și Canadei, amenințând cu impunerea unor tarife „la scară largă”, mult mai mari decât cele planificate inițial, în cazul în care cele două comunități ar colabora pentru a provoca daune economice Statelor Unite.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button