InternePublicații

Volumele de gaz livrate în stânga Nistrului au scăzut considerabil. Cantitățile zilnice, reduse de trei ori

Volumele de gaz livrate în regiunea transnistreană au fost reduse până la cel mult 900 de mii de metri cubi zilnic. Despre acest lucru a membrul Consiliului de administrație al Companiei „Energocom”, Alexandru Slusari, care susține că acest regim ar urma să fie valabil timp de 10 zile.

„Motivele sunt necunoscute. Anterior, regiunea, timp de 6 zile, primea câte 2,6 de milioane de metri cubi”, a precizat Slusari pentru deschide.md.

Menționăm că situația economică în regiunea transnistreană este una complicată. Începând de astăzi, salariile angajaților din sectorul bugetar vor fi achitate în două tranșe. În paralel, administrațiilor locale din orașe și raioane li s-a cerut să transfere sume considerabile în bugetul general, pentru acoperirea deficitului bugetar.

Conform datelor oficiale, în primele cinci luni ale anului 2025, producția industrială în regiune a scăzut cu 43%, echivalentul unei pierderi de circa 3 miliarde de ruble (aproximativ 165 milioane de euro). Cele mai mari reduceri s-au înregistrat în: sectorul energetic: –51,5%, metalurgie: –66%, industria chimică: –68%. Volumul comerțului exterior s-a redus cu 31,5%, fără a lua în calcul stoparea exportului de energie electrică. Aprovizionarea cu resurse energetice rămâne incertă, iar îndeplinirea obligațiilor sociale este pusă sub semnul întrebării.

Amintim că de la mijlocul lunii februarie Tiraspolul a început să cumpere volumele de gaze de pe bursa europeană, prin intermediul Moldovagaz și compania maghiară MET Group. Cantitățile fiind achiziționate dintr-un credit rusesc și achitate prin intermediul unei firme din Dubai.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button