La toamnă începe reconstrucția Aeroportului Chișinău. Aerogara va avea un nou etaj și noi spații în zona de control

Până la mijlocul anului viitor urmează să fie construite noi anexe la Aeroportul Chișinău, printre care un etaj suplimentar și noi spații în zona de control. Despre acest lucru a anunțat ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, care a precizat că proiectul de reconstrucție va fi lansat în 30 iulie, iar lucrările vor începe la toamnă.
„Pe 30 iulie se va face public Proiectul de modernizare pentru a mări capacitatea aerogării până la 6 milioane de pasageri. Cunoașteți deja cu toții că noi am depășit 2,5 milioane de pasageri în anul curent și, dacă se menține trendul, noi vom depăși 5 milioane de pasageri care au trecut prin Aeroportul Chișinău. Între 20-22% dintre pasagerii care tranzitează Aeroportul Chișinău sunt cetățeni ucraineni, ceea ce sporește și mai mult presiunea asupra infrastructurii existente”, a declarat Vladimir Bolea în cadrul unei emisiuni de la Moldova 1.
Potrivit lui Bolea, planurile de reconstrucție prevăd modificări structurale a terminalului existent, cât și adaptarea la standardele internaționale prin tehnologii, dar și dublarea traficului de pasageri. Urmează să fie extinse pistele de decolare, după care în terminal va fi construit încă un etaj, cu o suprafață pentru restaurante și locuri de așteptare. De asemenea, va fi lărgită zona punctelor de control.
Lucrările de reconstrucție sunt programate să înceapă în octombrie, odată cu scăderea sezonieră a traficului aerian și vor dura până la mijlocul anului 2026. Anterior se anunța că suma necesară modernizării Aeroportului Chișinău este de 300 de milioane de euro.