Noi atacuri în Ucraina. Rușii au lovit un bloc în Odesa, iar în Poltava ținta dronelor a fost un centru de recrutare

Forțele ruse au lovit, azi-dimineață, cu drone orașul ucrainean Poltava. Ținta a fost clădirea centrului de recrutare, care a fost atacată de trei aparate. În urma exploziilor provocate doi oameni au murit, iar 11 au fost răniți.
„A fost avariată infrastructura civilă. La fața locului s-a desfășurat un comandament pentru gestionarea situației de urgență. Toate serviciile necesare sunt implicate în intervenție”, a transmis șeful Administrației Militare Regionale Poltava, Vladimir Kogut pe canalul său de Telegram.
Serviciul de Situații de Urgență al Ucrainei a precizat că salvatorii au reușit să evacueze 10 persoane.
Iar noapte trecută, în Odesa forțele armate ruse au atacat cu drone un bloc cu nouă etaje. În urma impactului, a izbucnit un incendiu care a cuprins ultimele trei etaje ale clădirii.
Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, șase apartamente au fost complet distruse, iar alte 36 au suferit daune parțiale. Cinci persoane au fost rănite, printre care doi copii: un băiat de 7 ani și o fetiță de 9 ani, ambii internați cu intoxicație cu produse de ardere. Ceilalți răniți au primit îngrijiri medicale și continuă tratamentul în regim ambulatoriu.
Aproximativ 50 de locatari au fost evacuați din clădire, dintre care 10 persoane, inclusiv cei doi copii, au fost salvați cu ajutorul echipamentelor speciale. Victimele au fost relocate într-un centru de cazare temporară.
Primarul Odesei, Ghenadi Truhanov, a precizat că una dintre scările blocului a fost grav avariată, iar specialiștii vor evalua ulterior dacă structura mai este sigură pentru locuire.
Forțele de apărare antiaeriană anunță că au distrus 40 dintre cele 52 de drone cu care teroriștii ruși au atacat Ucraina în cursul nopții.