InternePublicațiiRomânia

Renumitul fotbalist român Gheorghe Hagi, în vizită la Cahul. Antrenorul a discutat cu autoritățile locale despre dezvoltarea sportului

Legendarul fotbalist și antrenor român Gheorghe Hagi s-a aflat astăzi la Cahul, unde a participat la o întâlnire cu reprezentanții Clubului municipal de Fotbal și un grup de pasionați ai sportului rege. Evenimentul a avut loc în prezența Primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, și a Primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, în contextul relației de înfrățire dintre cele două orașe.

În cadrul vizitei, Gheorghe Hagi a purtat discuții cu autoritățile locale și reprezentanții fotbalului din Cahul despre perspectivele de dezvoltare a acestui sport, cu accent pe formarea și susținerea tinerelor generații, transmite Moldpres. La Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” și pe stadionul municipal, „Regele” a oferit autografe și s-a fotografiat cu numeroși copii și fani, într-o atmosferă marcată de emoție și entuziasm.

„Am discutat despre fotbal și perspectivele acestuia în special pentru copii. Dl Hagi a discutat cu Clubul Municipal de Fotbal și un grup de iubitori ai fotbalului și apoi a făcut poze și a dat autografe la Palatul de Cultură “N.Botgros”, dar și pe stadion cu copiii. Am planificat cu dl Vergil Chițac, Primarul municipiului Constanța, fiind și dumnealui prezent cu dl Gheorghe Hagi, și dl Gabriel Nicola, Consulul General al României la Cahul, un concept de proiect de colaborare în acest domeniu, ținînd cont de relația de înfrățire existentă între Cahul și Constanța. Emoția și bucuria, mai ales a copiilor să facă poze cu ‘Regele’ ne-a oferit o frumoasă sărbătoare”, a declarat primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș.

Gheorghe Hagi, supranumit „Regele”, este cel mai valoros fotbalist din istoria României. A jucat la cluburi de top precum Steaua București, Real Madrid, FC Barcelona și Galatasaray. A fost liderul „Generației de Aur” a echipei naționale a României, remarcându-se la Cupa Mondială din 1994. După retragere, a devenit antrenor și fondator al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai importante din România. A câștigat campionatul național cu FC Viitorul și continuă să contribuie la dezvoltarea tinerelor talente.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button