InternePublicații

Atenționare de la Poliție: Moldoveni înșelați de o companie falsă care promitea vize și locuri de muncă în Germania

Mai mulți cetățeni din Republica Moldova au fost victimele unor înșelăciuni, după ce au achitat sume de bani către o companie necunoscută care pretindea că oferă programări pentru viză și locuri de muncă în Germania, anunță Poliția.

Potrivit autorităților, compania respectivă nu are nicio legătură cu Ambasada Germaniei, iar documentele prezentate ca dovadă nu sunt autentice. Mai mult, persoana care ar fi semnat aceste documente nu activează în cadrul misiunii diplomatice.

„Programarea pentru viză la Ambasada Germaniei este gratuită și poate fi făcută exclusiv online, în limba română sau rusă, prin site-ul oficial al ambasadei”, subliniază reprezentanții Poliției, care îndeamnă cetățenii să nu apeleze la intermediari dubioși.

Cetățenii sunt sfătuiți să verifice cu atenție sursele de informații și să raporteze orice tentativă de fraudă la cea mai apropiată unitate de poliție sau prin platformele oficiale.

Pagina oficială pentru programări: https://chisinau.diplo.de/…/visa/1228332-1228332

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button