Bilanțul atacului masiv al Rusiei asupra Kievului, Odesei și Harkovului a ajuns la cel puțin trei morți și peste 80 de răniți

Forțele ucrainene anunță că bilanțul atacului masiv al rușilor asupra celor mai mari orașe din Ucraina a ajuns la cel puțin trei morți și peste 80 de răniți. Cele mai mari lovituri au fost asupra regiunilor Harkov, Odesa și Kiev.
Potrivit informațiilor transmise de autoritățile locale ucrainene și actualizate constant de Forțele Aeriene, atacurile au început în cursul nopții de 6 spre 7 iulie și au continuat dimineața, cu o intensitate crescută în estul și sudul țării.
În Kiev, în sectorul Desna, o clădire administrativă, o conductă de gaz și un rezervor gol au fost avariate. În raionul Solomianka, resturi de dronă au căzut peste o spălătorie auto, iar în Goloseevo, impactul a scos din funcțiune o conductă de încălzire. În toate cazurile, nu au existat victime.
În Harkov, dronele au atacat zone rezidențiale. În cartierul Șevcenko al orașului, apartamente de la etajul 8 al unei clădiri cu 9 etaje au luat foc din cauza loviturii unei drone. În cartierul Sloboda ținta a fost teritoriul unei grădinițe și al unui magazin, provocând un incendiu.
În Odesa, care, de asemenea, a fost supus unui atac nocturn o persoană a murit.
Potrivit Serviciului de stat pentru Situații de Urgențe, 10 garaje și o clădire administrativă au fost avariate, iar mașini, camioane și un autobuz au fost distruse. Incendii au izbucnit la locul unde au căzut dronele.