De ce s-a aliniat Ion Ceban cu Chicu, Stoianoglo și Tkaciuk?

Fostul judecător la Curtea Constituțională, Alexandru Tănase, spune că decizia lui Ion Ceban de a se asocia cu Alexandr Stoianoglo nu este deloc întâmplătoare. Tănase spune că Stoianoglo, beneficiind de un capital electoral remarcabil obținut în virtutea statutului său de „victimă a regimului”, devine un aliat util pentru orice proiect politic care mizează pe narativul persecuției politice și pe retorica anti-PAS.
„Este o alianță cu valoare simbolică ridicată, menită să legitimeze electoral o alternativă construită pe imaginea «oprimaților de sistem»”, a precizat Alexandru Tănase.
Cât despre apropierea de Ion Chicu, fostul judecător la CC subliniază că este la fel de calculată.
„Fostul șef al executivului dispune de notorietate, păstrează o rețea de funcționari în administrația centrală și controlează un grup de tehnocrați care pot acoperi, măcar parțial, golurile de cadre evidente din anturajul lui Ceban. Chicu aduce stabilitate, respectabilitate administrativă și o punte de legătură cu aparatul de stat – segment pe care Ceban îl vizează cu atenție în perspectiva unei eventuale coabitări post-electorale.
Dar jocul s-a schimbat radical odată cu apariția, în preajma sa, a celor mai controversate figuri ale fostului regim Voronin: Mark Tkaciuk, Zurab Todua, Iurie Muntean și alți exponenți ai eșalonului dur al ideologiei proimperiale-radicale. Nume asociate cu o românofobie declarată, un atașament ostentativ față de spațiul CSI, un dispreț fățiș față de valorile democratice occidentale și o adversitate față de orice formă de identitate europeană.
Reactivarea acestor personaje – cu influență electorală aproape inexistentă, dar cu biografii vizibil toxice – a stârnit nedumerire chiar și în rândul simpatizanților MAN. Teoretic Ion Chicu sau Alexandr Stoianoglo — mai moderați și mai preocupați de imagine — ar putea încerca să exercite presiuni asupra lui Ceban pentru a se distanța de nucleul Tkaciuk–Muntean–Todua. În realitate, însă, spațiul de manevră e limitat. Odată ce ai deschis ușa restaurației, nu mai poți pretinde că nu i-ai văzut chipul”, mai punctează Tănase în editorialul său.
Citește și: Trotuarele lui Ivan Ceban și culoarele Moscovei
„De ce ar risca Ceban o asemenea alunecare, de ce ar deschide ușa unor figuri compromise, care nu aduc voturi, dar pot compromite iremediabil o imagine deja fragilă?
Răspunsul e același ca întotdeauna: Ceban joacă la două capete.
Pe de o parte, își afișează parteneriatele „bune” cu Bucureștiul, mimează apartenența la familia social-democrată europeană, promovează imaginea unui edil pragmatic, preocupat de managementul urban și integrarea europeană. Pe de altă parte, negociază în culise cu exponenții restaurației pro-ruse. Oferă locuri eligibile pe listele electorale, coabitează cu foști ideologi comuniști, tatonează alianțe subterane menite să readucă în Parlament exact acele forțe care s-au opus întotdeauna vectorului european al Republicii Moldova.
Aceasta este, în esență, marea înșelătorie politică a momentului: pavajul colorat al Chișinăului ca rampă de lansare pentru infiltrarea pro-rușilor în legislativ. Un paravan administrativ decent, menit să ascundă o agendă rusească, cu scopuri clar opuse interesului național”, mai marchează fostul ministru al Justiției.
Citește întregul editorial AICI.