Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Grupul de partide pro-ruse, afiliate lui Ilan Șor, a depus azi dosarul la CEC pentru a înregistra Blocul „Victorie”

Blocul „Victorie”, format din patru partide pro-ruse afiliate fugarului Ilan Șor, a depus oficial documentele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a fi înregistrat în cursa parlamentară din 28 septembrie.

Printre cei care au depus actele se numără deputații Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, dar și liderul Partidului „Șansă”, Alexei Lungu. La sediul CEC s-au adunat zeci de susținători ai blocului, care au scandat lozinci anti-guvernare și au cerut autorităților să accepte blocul în alegeri.

„Astăzi am venit cei patru reprezentanți, președinți de partide, pentru un scrutin foarte important pentru Republica Moldova. Sunt convins că de această dată nu vor reuși să nu ne înregistreze și vom izbuti. Victorie!”, a declarat Vasile Bolea în fața mulțimii.

La rândul său, Alexandr Suhodolski a spus că blocul „Victoria” vrea „să ridice Moldova din genunchi” și a dat asigurări că toate actele au fost întocmite legal: „În septembrie, cu siguranță vom câștiga”, a spus acesta.

Într-un mesaj public, Blocul „Victoria” a reiterat că pledează pentru apropierea de Federația Rusă și crearea unei Uniuni Statale. Potrivit platformei, Rusia ar putea asigura Moldovei „gaze ieftine, piețe deschise pentru fermieri și securitate socială”, în timp ce actuala guvernare ar fi atras țara în UE și NATO „fără acordul cetățenilor”.

Anterior, autoritățile de la Chișinău au respins inițiative similare ale blocului condus din umbră de Ilan Șor, politician fugar condamnat în dosarul „Frauda bancară”.

CEC urmează să verifice actele depuse și să decidă în următoarele zile asupra înregistrării oficiale a Blocului „Victoria” în alegeri.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button