Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO Andrei Năstase critică dur promovările lui Litvinenco și Alaiba: „Eșuează la economie, eșuează la justiție – și sunt răsplătiți de PAS”

Andrei Năstase lansează noi critici la adresa guvernării și a liderilor PAS, Sergiu Litvinenco și Dumitru Alaiba, pe care îi acuză de eșecuri și recompense nemeritate. Potrivit ex-liderului Platformei DA, Litvinenco ar fi „distrus justiția” din spate și ar fi fost recompensat cu o funcție la Curtea Constituțională, în timp ce Alaiba, despre care afirmă că a eșuat în gestionarea economiei, ar fi fost plasat într-o funcție bine plătită la Banca Națională.

Sergiu Litvinenco a fost numit judecător la Curtea Constituțională în luna iunie de către Guvern, anterior el a deținut funcția de ministru al Justiției în Guvernul Gavrilița și ulterior în Guvernul Recean, fiind unul dintre principalii promotori ai reformei justiției și ai vettingului magistraților.

La rândul său, Dumitru Alaiba, care a ocupat funcția de ministru al Economiei în perioada 2022–2024, a fost numit viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei în luna iulie, după o perioadă marcată de critici privind gestionarea problemelor economice și rata inflației.

„Nu poate face față Litvinenco la justiție. Nu poate, fraților. A demonstrat asta. El distruge justiția din spate. Acum și din poziția de judecător la Curtea Constituțională. Pur și simplu, justiția este distrusă de câțiva oameni. Unul dintre ei este Sergiu Litvinenco”, a declarat Andrei Năstase.

Referindu-se la Dumitru Alaiba, Năstase a subliniat că acesta „nu a făcut față” ca ministru al Economiei și că locul lui ar fi fost „pe internet, cu hergheliile și trollii”. „eșuează la economie, eșuează la finanțe, eșuează la justiție și ce faci tu? Pe unul îl duci la Curtea Constituțională, pe al doilea îl duci la Banca Națională și pe al treilea îl duci la Comisia Națională pentru Piața Financiară”, a criticat liderul opoziției.

Năstase i-a îndemnat pe simpatizanții pro-europeni și pe foștii susținători PAS să nu tolereze acest „dezmăț” și să nu accepte promovarea unor persoane care, în opinia sa, ar fi compromis reformele promise.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button