Canada, Franța și Marea Britanie vor recunoaște Palestina la ONU. Australia și Noua Zeelandă ar putea urma exemplul
Premierul Canadei, Mark Carney, a anunțat că țara sa intenționează să recunoască oficial statul Palestina în cadrul Adunării Generale a ONU din septembrie, alăturându-se astfel Franței, Marii Britanii și altor 14 țări care au semnat o declarație comună ce sugerează o viitoare recunoaștere pe scară largă a Palestinei, scrie The Guardian.
Declarația, denumită „Apelul de la New York”, a fost lansată de ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, înaintea încheierii unei conferințe ONU de trei zile axate pe relansarea soluției celor două state în conflictul israelo-palestinian. Documentul reafirmă „angajamentul ferm” pentru o soluție care să presupună existența a două state democratice, Israel și Palestina, care să trăiască în pace, cu granițe recunoscute și sigure.
Printre semnatarii declarației se află țări care nu au recunoscut încă Palestina: Andorra, Australia, Canada, Finlanda, Luxemburg, Noua Zeelandă, Portugalia și San Marino. Alături de acestea, documentul este susținut și de state care au recunoscut deja Palestina, precum Islanda, Irlanda, Malta, Norvegia, Slovenia și Spania.
Mark Carney a precizat că recunoașterea oficială a Palestinei de către Canada va fi condiționată de organizarea unor alegeri în 2026 de către Autoritatea Palestiniană, alegeri din care gruparea Hamas să fie exclusă, și de alte reforme democratice. De asemenea, Carney a cerut ca Hamas să elibereze toți ostaticii, să se dezarmeze și să nu participe la viitoarea guvernare a Palestinei.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Ambasadorul Israelului în Canada, Iddo Moed, a respins presiunea internațională, afirmând că „Israelul nu își va sacrifica existența pentru a permite impunerea unui stat jihadist care caută distrugerea noastră”.
Tensiunile cresc pe fondul războiului dintre Israel și Hamas, început în octombrie 2023, după un atac al Hamas soldat cu 1.200 de morți, majoritatea israelieni, și peste 250 de persoane luate ostatice. Peste 60.000 de persoane au murit în Gaza, potrivit Ministerului Sănătății condus de Hamas.
La Londra, premierul britanic Keir Starmer a declarat că Regatul Unit va recunoaște Palestina în septembrie dacă Israelul nu ia măsuri substanțiale pentru oprirea campaniei militare în Gaza, ajungerea la un armistițiu și reluarea procesului de pace.
Președintele american Donald Trump a criticat recunoașterea Palestinei, afirmând că „aceasta ar recompensa Hamasul”. „Nu sunt de acord cu asta. Nu putem recompensa terorismul”, a declarat el la bordul Air Force One.
În Australia, premierul Anthony Albanese a spus că dorește să sincronizeze recunoașterea Palestinei cu un moment care ar putea duce la un progres în negocierile de pace. „Susțin soluția celor două state dintotdeauna. Obiectivul meu este să fie recunoscute atât drepturile israelienilor, cât și aspirațiile legitime ale palestinienilor”, a subliniat el.
La ONU, ambasadorul Israelului, Danny Damon, a criticat declarația statelor semnatare, numind-o „ipocrizie” și un gest care „nu aduce niciun progres real în regiune”. El a cerut din nou eliberarea imediată a ostaticilor și dezarmarea completă a Hamas.
Reamintim că, guvernul britanic condus de premierul Keir Starmer a anunțat că este pregătit să recunoască oficial statul Palestina în luna septembrie, ca răspuns la situația „din ce în ce mai intolerabilă” din Fâșia Gaza. Decizia ar urma să fie aplicată dacă Israelul nu acceptă un armistițiu și nu se angajează în mod clar pentru o soluție bazată pe coexistența a două state.
Amintim că, pe 25 iulie, curent, președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că țara sa va recunoaște oficial Statul Palestina în luna septembrie, devenind astfel prima țară din grupul G7 care face acest pas. Anunțul oficial va fi făcut în cadrul sesiunii Adunării Generale a ONU de la New York.