Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExterneInternePublicații

Alexandru Tănase o ironizează pe Zaharova pentru propunerea unei „Zile Internaționale a Luptei contra Rusofobiei”: Să fie zi liberă, cu vizionarea obligatorie, timp de 10 ore consecutive, a emisiunilor lui Soloviov și să fie creat un steag cu un urs supărat

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a comentat pe Facebook pretenția exprimată de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, care a propus instituirea unei „Zile Internaționale a Luptei împotriva Rusofobiei”.

Tănase a ironizat inițiativa, afirmând că „restul zilelor din calendar nu făceau față” pentru a acoperi toate nemulțumirile Moscovei, menționând că nici Ziua Constituției Federației Ruse, nici Ziua Unității Naționale și nici Ziua Victoriei nu ar reuși să cuprindă „întregul spectru de ofense” percepute de Kremlin la nivel global.

Într-un ton satiric, el a sugerat ca această nouă zi să fie declarată liberă, cu vizionarea obligatorie, timp de 10 ore, a emisiunilor propagandistului Vladimir Soloviov și lecții despre „secolele de politețe” ale diplomației ruse. De asemenea, în școli ar trebui introduse ore speciale despre „cum să deosebești critica constructivă de rusofobie” – cu răspunsul: „nu se poate, totul e rusofobie”.

„Critica corupției? Rusofobie. L-au ucis pe Navalnîi? Tot rusofobie. Menționarea războiului? Evident, rusofobie. Cuvintele ‘Ucraina’, ‘Haga’, ‘sancțiuni’? Sunați la ONU – din nou îi jignesc pe ruși”, a scris Tănase.

În încheiere, acesta a propus, în glumă, crearea unui steag al „sărbătorii” – un urs supărat, cu căciulă rusească, ținând o pancartă pe care scrie: „Nu ne iubiți – noi, în schimb, vă iubim… cu o operațiune militară specială”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button