Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

Întâlnirea istorică între Trump și Putin va avea loc pe 15 august în statul american Alaska. Prezența lui Zelenski încă nu a fost confirmată, dar nici infirmată

Întâlnirea istorică și așteptată între președintele SUA, Donald Trump, și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va avea loc pe 15 august în statul american Alaska. Despre acest lucru a declarat liderul de la Casa Albă, iar ulterior ziua și locul întâlnirii au fost confirmate și de Kremlin. Deocamdată prezența lui Volodimir Zelenski nu a fost nici confirmată, nici infirmată.

„Alte detalii vor urma”, a scris președintele SUA pe platforma sa de socializare, Truth Social.

Anterior, Trump declarase că se va întâlni „foarte curând” cu omologul său rus pentru a discuta despre încheierea războiului din Ucraina.

El a adăugat: „Ar fi fost mai devreme, dar bănuiesc că există aranjamente de securitate pe care, din păcate, oamenii trebuie să le facă. Altfel, aș face-o mult mai repede. Și el ar face la fel. Și-ar dori să ne întâlnim cât mai curând posibil. Sunt de acord cu asta”.

Consilierul președintelui Rusiei, Iuri Ușakov, a precizat că locul întâlnirii pentru cei doi lideri are și o încărcătură simbolică.

„Rusia și SUA sunt vecini apropiați, având frontieră comună. Prin urmare, pare pe deplin logic ca delegația noastră să zboare pur și simplu peste strâmtoarea Bering și ca tocmai în Alaska să aibă loc acest summit atât de important și așteptat al liderilor celor două țări. De altfel, în Alaska și în Arctica interesele economice ale țărilor noastre se intersectează, conturându-se perspective pentru implementarea unor proiecte de amploare, reciproc avantajoase. Desigur, președinții se vor concentra, fără îndoială, pe discutarea opțiunilor de obținere a unei reglementări pașnice și de durată a crizei ucrainene. Privind spre viitor, este firesc să avem în vedere ca următoarea întâlnire a președinților să fie organizată pe teritoriul rus. Invitația corespunzătoare adresată președintelui SUA a fost deja transmisă”, se arată în comentariul lui Ușakov.

Aceasta va fi prima întâlnire dintre liderii SUA și Rusia din 2021, când fostul președinte Joe Biden s-a întâlnit cu Putin la Geneva.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button