VIDEO | Protestarii lui Dodon și Vlah, plătiți din banii lui Șor? Ce spune Viorel Cernăuțeanu și care e rolul unui fost procuror, actual avocat
Șeful Inspectorului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, dă de înțeles că acei protestatari care au primit bani pentru a participa la o manifestație organizată de Irina Vlah și Igor Dodon, ar fi fost achitați din bani proveniți din partea organizației criminale Șor. Cernăuțeanu s-a ferit să facă o precizare exactă, dar a specificat că ar există o „legătură cauzală”.
„Nu aș vrea să vin acum cu o legătură cauzală directă cu această concluzie, deoarece aș crea premisele altora de a da loc de interpretare. Eu ce vreau să amintesc, în afară de vicepreședintele Raionului Orhei Orhei, care a fost implicat și în privința căruia au fost declarații și mărturiile persoanelor, că iată în ce locații, când s-au ridicat înregistrările video, s-a demonstrat de unde au fost și unde au primit acele mijloace financiare.
În afară de această persoană care a achitat, a mai fost a doua persoană în Orhei, este un fost procuror, un actual avocat, care, de fapt, apără interesele tuturor membrilor reprezentanți ai Organizației Criminale și Șor.
Și am spus, fără a face o legătură directă, dar dacă le suprapunem ca acțiuni, atâta timp cât aperi interesele reprezentanților Organizației Criminale, dar în același timp te ocupi și de organizarea protestelor pe cealaltă filieră, legătura cauzală se compilează”, a zis oficialul.
Amintim că, în data de 20 iulie, treisprezece persoane din Orhei au fost identificate și documentate de Poliție după ce au fost plătite pentru a participa la protestul organizat sâmbăta trecută, în centrul Chișinăului, de partidele pro-ruse PSRM, PCRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, participanții au fost remunerați la sediul unui partid politic din Orhei, imediat după întoarcerea de la manifestație. În vizorul anchetatorilor se află și persoana care a împărțit banii către fiecare dintre cei prezenți.
„Sunt întreprinse în continuare acțiuni suplimentare pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în actele de corupere a cetățenilor în contextul acestor întruniri organizate”, preciza Poliția într-un comunicat de presă.