Daniel Vodă, despre protestul organizat de Irina Vlah: „Un nou spectacol electoral, menit să bruieze agenda europeană a țării”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a calificat protestul de astăzi, organizat în fața Executivului de susținătorii Irinei Vlah, drept „un nou protest electoral, fără legătură cu realitatea, făcut doar pentru a atrage prin minciună și scandal niște voturi”. Acțiunea a avut loc în timpul ședinței de Guvern și a fost descrisă de reprezentantul instituției drept „o repetiție a protestelor anterioare, cu aceeași regie și aceleași lozinci”.
„Este limpede: în timp ce unii se dau în spectacol, Guvernul continuă munca. Am avertizat cetățenii că vom vedea proteste regizate. Vedem aceleași slogane, aceleași mesaje copiate, menite să alimenteze neîncrederea și să bruieze agenda europeană a țării”, a declarat Daniel Vodă.
El a subliniat că Executivul își concentrează eforturile pe proiectele care aduc beneficii directe cetățenilor, de la investiții europene pentru sate și orașe, până la plata salariilor, pensiilor și alocațiilor sociale la timp.
„Guvernul muncește mai departe pentru investiții în educație, sănătate, mediu, afaceri interne, cultură, precum și pentru subvenții distribuite corect și transparent agricultorilor”, a punctat Vodă.
Totodată, purtătorul de cuvânt a remarcat un „paradox” al acestor manifestații: „Într-un stat unde oamenii pot protesta liber, chiar și cu agendă străină, se strigă că nu există democrație. Libertatea de a protesta este chiar dovada contrarie. Moldova merge în direcția corectă și înainte pe drumul european și nu va fi oprită de scenarii dictate din afară”.