Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Lovitură sub centură pentru organizația lui Șor. Pro-rusa Irina Vlah, vizată de sancțiunile Canadei: E parte a „activităților de interferență malignă” ale Rusiei în Moldova

Guvernul Canadei a extins Regulamentul privind măsurile economice speciale referitoare la Republica Moldova, pe motiv că situația din acest stat reprezintă „o gravă încălcare a păcii și securității internaționale”, cu potențialul de a genera o criză internațională serioasă.

Printre cei vizați de sancțiuni se află și Irina Vlah, fostă bașcană a Găgăuziei și lideră a formațiunii pro-ruse Inima Moldovei. Decizia marchează prima includere a Irinei Vlah pe o listă oficială de sancțiuni internaționale.

„Aceste persoane au participat activ la eforturile coordonate menite să destabilizeze guvernul ales democratic în R. Moldova. Ele sunt asociate cu politicianul și omul de afaceri Ilan Șor, care a fost sancționat de Canada și care a fugit din Moldova în 2019.

Printre aceste persoane se numără oficiali și asociați ai Partidului Șor, care a fost sancționat de Canada în iunie 2023, precum și foști oficiali din R. Moldova și oficiali ai Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, o regiune din Moldova a cărei administrație actuală are legături puternice cu Rusia. Lista persoanelor sancționate include, de asemenea, reprezentanți ai mass-media pro-ruse din Moldova implicați în diseminarea dezinformării, precum și alți participanți la operațiunile maligne ale Rusiei în străinătate.

Canada impune, de asemenea, sancțiuni împotriva blocului politic condus de Șor, Victoria/Pobeda, care a fost lansat în Rusia ca succesor al Partidului Șor, precum și împotriva unui grup paramilitar susținut de Șor și a liderului acestuia (Chiril Guzun, n.r.), care au fost implicați în organizarea unei serii de proteste antiguvernamentale în Moldova în 2023”, a explicat Ministerul de Externe canadian.

Pe lângă aceasta, autoritățile canadiene au inclus pe lista sancțiunilor mai multe persoane considerate apropiate de Kremlin:

  • Evghenia Guțul (n. 1986), bașcana Găgăuziei
  • Mihail Vlah (n. 1978)
  • Irina Vlah (n. 1974)
  • Iurii Cuznetov (n. 1988)
  • Ilia Uzun (n. 1967)
  • Victor Petrov (n. 1975)
  • Nelli Parutenco (n. 1962)
  • Natalia Parasca (n. 1990)
  • Dumitru Chitoroagă (n. 1984)
  • Dmitri Buimistru (n. 1992)
  • Alexei Lungu
  • Veaceslav Valico (n. 1977)
  • Victoria Furtună (n. 1981)
  • Irina Lozovan (n. 1983)
  • Alexandr Nesterovschi (n. 1981)
  • Chiril Guzun (n. 1979)
  • Totodată, sancțiunile se aplică și unor entități pro-ruse, inclusiv:
  • Blocul politic „Pobeda/Victoria”
  • Asociația „Scutul Poporului” (Asociația Oamenilor cu Epoleți)

Conform legislației canadiene, măsurile vizează înghețarea bunurilor și restricții asupra oricăror activități economice desfășurate pe teritoriul Canadei.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button