Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Mascații „colindă” Bălțiul: peste 800 de mii de lei confiscați / Ruble, dolari și euro trimiși din Federația Rusă

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din municipiul Bălți au desfășurat peste 30 de percheziții într-un dosar de corupere electorală, spălare de bani și finanțare ilegală a partidelor politice. Anchetatorii spun că banii ar proveni din Federația Rusă, fiind transferați prin criptomonede și distribuiți cash în Republica Moldova.

Potrivit probelor acumulate, fondurile erau trimise din Rusia de către membri ai unei grupări criminale, convertite prin conturi de criptomonede și servicii ilegale de schimb cripto, apoi transformate în numerar. Sumele erau împărțite prin curieri către membri și simpatizanți ai unei formațiuni politice, cu scopul de a influența alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

Ofițerii anticorupție au identificat livrări de numerar în valoare de aproximativ 9 milioane de lei, efectuate în mod criptic și netransparent.

Ce au găsit anchetatorii

În urma descinderilor au fost ridicate:

  • peste 800 de mii de lei în mai multe valute,

  • documente de evidență contabilă paralelă,

  • dispozitive electronice de stocare a datelor,

  • alte probe relevante pentru investigarea cazului.

O persoană a fost reținută pentru 72 de ore și urmează să fie plasată în izolatorul CNA.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button