Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Vlad Plahotniuc, escortat la Chișinău sub pază strictă. Forțele de ordine au mobilizat mascați și mașini de poliție la Aeroport

Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a fost adus astăzi în Republica Moldova, cu o cursă aeriană Atena-Chișinău.

Vladimir Plahotniuc a fost așezat pe ultimul rând al aeronavei care a zburat din Atena spre Chișinău, fiind înconjurat de mascați și oameni ai legii îmbrăcați în civil. La bord sunt și reprezentanții Interpol. În același avion a urcat avocatul său, Lucian Rogac, scrie Agora.

Pe traseu și în incinta Aeroportului Internațional Chișinău au fost mobilizate mai multe echipe ale forțelor de ordine, inclusiv mascați înarmați cu pistoale automate și vehicule ale poliției.

Vlad Plahotniuc a fost scos încătușat din avion. Acesta urmează să fie transportat la Procuratură pentru a-i fi prezentată învinuirea, după care oligarhul va fi dus în Penitenciarul nr.13.

Plahotniuc și-a regizat revenirea în fața aeroportului cu un spectacol de prost-gust, aducând câțiva protestatari de serviciu care să-l aclame și să pretindă că țara are nevoie de el.

La Penitenciarul nr.13, unde urmează să fie adus Plahotniuc au fost deja dislocate mai multe mașini de poliție.

Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie la Atena, împreună cu fostul deputat, Constantin Țuțu. Acesta este învinuit în mai multe dosare penale, inclusiv pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button