Partidul „Moldova Mare” EXCLUS din cursa electorală, prin decizia instanței

Partidul Politic „Moldova Mare” nu va putea participa la scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025. Curtea de Apel Chișinău a respins contestația depusă de formațiune împotriva deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC), considerând argumentele aduse drept nefondate.
Decizia CEC a avut la bază mai multe sesizări formulate de instituții de stat și alte entități, printre care Inspectoratul de Poliție Orhei, Inspectoratul Național de Investigații, Direcția de Poliție UTA Găgăuzia, Inspectoratul de Poliție Bălți, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate, dar și Partidul Social Democrat European.
Conform documentelor analizate, formațiunea ar fi beneficiat de resurse financiare și materiale nedeclarate, inclusiv fonduri provenite din afara țării. De asemenea, au fost semnalate cazuri de corupere a alegătorilor prin bani, bunuri sau servicii, precum și implicarea într-un bloc electoral mascat, creat pentru a continua activitatea unor partide interzise prin hotărâri judecătorești.
Hotărârea Curții de Apel poate fi atacată cu recurs în termen de trei zile, însă nu mai târziu de ziua desfășurării alegerilor.