Republica Moldova rezistă. Un vot pentru Europa, o luptă învinsă cu trecutul

În dimineața zilei de 29 Septembrie, Republica Moldova s-a trezit cu un sentiment mixt. Pe de o parte ușurare, iar de altă parte neliniște. Alegerile parlamentare din 28 septembrie au confirmat, încă o dată, ceea ce cetățenii moldoveni transmit de ani de zile. Viitorul lor este în Europa. Mesajul transmis prin vot a fost clar, poporul dorește să meargă hotărât pe drumul european, lăsând în urmă influența sufocantă a Moscovei, scrie eureporter.co.
Nu este prima dată când moldovenii își exprimă această alegere. Alegerile prezidențiale de anul trecut, dar și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, au demonstrat o națiune hotărâtă să-și asigure locul în familia europeană. Votul de ieri nu a făcut decât să cimenteze această direcție. A fost mai mult decât o competiție politică, a fost un test al rezistenței, al identității, o confruntare între prezent și trecut, între suveranitate și influență externă.
Campania electorală a fost departe de a fi pașnică. Străzile, posturile media și rețelele sociale au fost inundate de mesaje polarizante, cetățenii aflându-se, mereu, în mijlocul unui val de dezinformare. Diversiunile Rusiei au fost vizibile la fiecare pas. Atacuri cibernetice asupra instituțiilor-cheie, tentative de cumpărare a voturilor și propagandă coordonată menită să submineze încrederea în democrație. Și totuși, în fața acestor presiuni fără precedent, instituțiile moldovenești au rezistat. Funcționarii electorali au muncit fără oprire pentru a asigura un proces corect, iar cetățenii, atât din țară, cât și din diaspora, au dat dovadă de un curaj extraordinar, prin simplul gest de a veni la urne disciplinat. Prin acest act colectiv, Republica Moldova a arătat că este capabilă să doboare manipularea externă.
Dar povestea nu se încheie odată cu numărarea voturilor. În timp ce buletinele erau încă procesate, liderii opoziției susținute de Kremlin pregăteau următoarea mișcare. Igor Dodon, liderul Blocului Electoral Patriotic, anunțase deja proteste masive pentru 29 septembrie, anticipând înfrângerea partidului său. Alte formațiuni i-au urmat imediat exemplul, demonstrând cât de adânc este infiltrată influența rusă în unele structuri politice interne.
Strategia Moscovei rămână aceeași: discreditarea procesului democratic prin contestarea legitimității alegerilor, mobilizarea protestelor în stradă și provocarea de confruntări care să submineze încrederea publică în instituțiile statului. Obiectivul nu este câștigarea alegerilor, ci paralizarea Republicii Moldova, menținerea ei într-o stare de fragilitate și incertitudine, până când oamenii ajung să se îndoiască de eficiența democrației însăși.
Pentru moment, Republica Moldova a trecut testul. Alegerile au fost transparente, corecte și reprezintă un semn clar de maturitate democratică, într-o țară care a trecut prin prea multe, de la crizele provocate de războiul din Ucraina, la efectele pandemiei de COVID-19, dar și la amestecul constant al Federației Ruse în viața politică internă. Cetățenii au demonstrat că pot rezista presiunii și că pot alege conștient un destin european.
Adevărata provocare, însă, abia începe. Instabilitatea ar putea continua în săptămânile următoare, iar partidele de opoziție nu vor renunța ușor la tentativa de a răsturna voința exprimată la urne. Acum, miza este alta, transformarea acestei victorii democratice într-o stabilitate de durată. Moldova trebuie să construiască instituții reziliente, capabile să reziste atât trădărilor interne, cât și sabotajului extern.
Voința poporului a fost exprimată clarv. Calea europeană nu mai este doar un vis, ci un angajament. Rămâne de văzut dacă liderii, instituțiile și întreaga societate vor avea puterea să ducă acest angajament până la capăt, în ciuda presiunilor, a protestelor și a provocărilor ce urmează.