Primitivismul cu care Marchel apără cauza moscovită / Interviul în care s-a făcut de râs printr-o multitudine de aberații / Mai mult, acesta se declară parte a lumii ruse

Publicația online de propagandă a Moscovei în mediul bisericesc, intitulată „Tradiția.md„, a publicat un interviu cu binecunoscutul arhiepiscop Marchel, în care acesta reușește să se facă iarăși de râs în mai multe feluri prin primitivismul cu care apară cauza rusă.
Ierarhul Mitropoliei Moldovei nu are probleme să trântească în interviu aberația că „toți cei care purtăm nume de sfinți ruși suntem un element component al lumii ruse în plan spiritual”.
Faptul că Marchel se declară parte a lumii ruse e problema lui personală, și încă una mare, numai că numele celor mai mulți sfinți ruși sunt nume biblice. Așadar, în logica rudimentară a ierarhului supus rușilor, aceștia ar fi la rândul lor parte din lumea ebraică ori greacă veche
De asemenea, Marchel mai trântește și aberația că, „pentru ortodocși, lumea rusă este tradiția noastră bisericească”. Care lume rusă, stimabile? Că aceasta cuprinde și genocidele și cotropirea altor popoare. Cuprinde și ateismul comunist. Nu sunt toate acestea părți esențiale ale lumii ruse? Aveți și tradițiile astea în biserici? Doamne ferește!
Marchel adaugă apoi că „Biserica noastră este o parte componentă a tradiției și instituției ortodoxe ruse cu începere din anul 1813”. Iar această instituție ortodoxă rusă, Biserica rușilor, a fost condusă de un funcționar de stat, un oberprocuror, de la Petru cel Mare până în 1917. Așadar instituția ortodoxă rusă de care vorbește arhiepiscopul Marchel nu e altceva decât parte din administrația imperială rusă. Apoi, din 1917, Moscova și-a distrus Ortodoxia timp de zeci de ani, odată cu închiderea majorității bisericilor și uciderea celor mai mulți ierarhi și preoți. Zeci de ani în care rușii, și odată cu ei prea mult timp și basarabenii, au rămas nebotezați, necununați și neduși la cimitir cu preoți.
Mai spune arhiepiscopul aflat în ascultarea Moscovei că „tradiția noastră liturgică a fost formată de arhiereii ruși, iar arhiereii greci ai Bisericii de la Constantinopol au slujit formal aici, dar n-au lăsat tradiții, n-au prins rădăcini, cumpărau aceste funcții de la Poarta Otomană, veneau aici în vizită câte o lună pe an, strângeau dania și se întorceau acasă la Istanbul. În schimb, arhiereii ruși au pus aici o temelie foarte trainică a culturii ortodoxe, pe care Moldova stă și acum”.
Să nu fi auzit Marchel de marii arhierei români din Moldova? De exemplu, de Sfântul Mitropolit Varlaam, născut în 1590 lângă Bacău, care a redactat „Cazania” (carte românească de învățătură) – prima carte tipărită în Moldova, în limba română? Sau să nu fi auzit nici de Sfântul Mitropolit Dosoftei, român născut la Suceava în 1624, care a fost una dintre cele mai mari personalități bisericești și culturale ale Moldovei și care a tradus și adaptat în română numeroase cărți liturgice și teologice? Lista marilor ierarhi români care au luminat Moldova e lungă, dar arhiepiscopul Moscovei, Marchel, preferă să mintă prin omisiune, optând pur și simplu să dea impresia că aceștia nu ar fi existat.
Și dacă tot a spus atâtea minciuni și aberații, către finalul interviului arhiepiscopul supus Rusiei mai trântește una: „Biserica Română se află în subordinea statului român, acolo preoții sunt salarizați de stat. Și cine plătește, comandă muzica”. Atât că România nu e Rusia, unde ar fi adevărat ce spune el. În România, în schimb, Biserica respectă legea și poate colabora cu statul, nimic mai mult. Preoții români nu sunt lăutarii conducerii politice, cum sunt cei din Biserica Rusă. Iar ierarhul rușilor Marchel știe bine și acest lucru, dar preferă să spună încă un neadevăr. Dar nu e mirare că face asta, pentru că omul spune clar că e parte a lumii ruse. Și când a iubit lumea rusă adevărul?