Maia Sandu va participa la Summitul Comunității Politice Europene de la Copenhaga. Șefa statului va susține un discurs în sesiunea de deschidere

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua, în perioada 1–2 octombrie 2025, o vizită oficială la Copenhaga, unde va participa la Summitul Comunității Politice Europene (CPE). Reuniunea are loc în contextul în care Danemarca deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Șefa statului va susține un discurs în cadrul sesiunii de deschidere și va avea întrevederi bilaterale și multilaterale cu lideri europeni, șefi de stat și de guvern.
Potrivit Președinției, discuțiile se vor concentra pe avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, după mandatul clar oferit de cetățeni la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Alte teme centrale vor fi dezvoltarea economică, consolidarea securității regionale și menținerea păcii pe continent.
Comunitatea Politică Europeană a fost lansată în 2022, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, ca o platformă de dialog privind pacea și securitatea în Europa, dar și pentru cooperarea dintre statele membre ale UE și țările partenere. Primul summit CPE a avut loc la Praga, iar cel de-al doilea a fost găzduit de Republica Moldova, la Bulboaca, în iunie 2023.