Consultările cu „Democrația Acasă” au durat doar câteva minute. Vasile Costiuc: „Da ce, avem de făcut plăcinte împreună?”

Au început consultările pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Primii care au ajuns la Președinție au fost reprezentanții Partidului „Democrația Acasă”. Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, și-a luat cu el Constituția.
„Nu avem nicio așteptare, deciziile sunt luate, dar noi vrem să respectăm buchia legii și Constituția, care ne obligă să comunicăm cu președintele țării. Dacă ne-a invitat, respectăm și vrem să fim un exemplu și pentru toți ceilalți”, a declarat Costiuc.
Acesta a precizat că nu are nicio propunere pentru funcția de premier. La câteva minute distanță, PPDA a ieșit din clădirea Președinției. Întrebat de ce întrevederea a durat atât de puțin, Costiuc a strecurat un răspuns sarcastic.
„Da ce, avem de făcut plăcinte împreună?”, a zis Costiuc.
Liderul „Democrația Acasă” și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care a fost prezentată candidatura lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru. Totodată, el a declarat că fracțiunea sa nu va susține Guvernul Munteanu.
Consultările de astăzi i-au lăsat lui Costiuc un gust amar. Acesta susține că Maia Sandu nu mai este aceea pe care o știa el șase ani în urmă, invocând că șefa statului reprezintă „balaurul de care au vrut moldovenii cândva să scape”.
„Președintele de astăzi, doamna Maia Sandu, nu este președintele de acum cinci, șase ani. Sunt oameni absolut diferiți, de parcă l-au înlocuit. Acel președinte modest, sincer, corect cu legea, acum cinci, șase ani, când vorbea despre statul capturat, astăzi a ajuns să fie acel balaur de care am încercat să scăpăm acum cinci, șase, cincisprezece ani. Și așa balauri avem în Parlament”, a zis Costiuc.
Potrivit Președinției, consultările cu fracțiunile parlamentare vor dura două zile. Astăzi, Maia Sandu ar urma să se întâlnească și cu PSRM, PCRM, Blocul „Alternativa” și Partidul Nostru, iar mâine, discuțiile vor continua cu PAS.
În urma consultărilor, șefa statului va desemna un candidat la șefia Guvernului. Acesta va avea la dispoziție 15 zile pentru formarea garniturii guvernamentale și alcătuirea programului de activitate. Ulterior, candidatul trebuie să obțină votul majoritar al deputaților.