Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

VIDEO | Putin a dat indicații să se analizeze pregătirea reluării testelor cu bombe nucleare

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat drept „o problemă serioasă” situația legată de declarația liderului american Donald Trump privind reluarea testelor nucleare. El a adăugat că Consiliul de Securitate a analizat afirmațiile făcute în cercurile de conducere din Statele Unite, transmite publicația ria.ru, citată de cotidianul.md.

Putin a declarat că Moscova va fi nevoită să întreprindă acțiuni corespunzătoare dacă statele semnatare ale Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT) vor decide să efectueze astfel de teste. Totuși, el a subliniat că Rusia nu intenționează să se retragă din tratat.

Ambasadorul Aleksandr Darciiev a transmis o telegramă la Moscova pentru a solicita clarificări cu privire la declarațiile lui Trump despre testele nucleare.

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat că deputații sunt profund îngrijorați de afirmațiile lui Trump privind reluarea testelor nucleare de către SUA.

Astăzi, la baza „Vandenberg” din California, Washingtonul a efectuat un test de lansare al unei rachete balistice intercontinentale Minuteman III, neînarmată, dar capabilă să transporte un focos nuclear.

Ministrul Apărării, Andrei Belousov, a declarat, la rândul său, că consideră oportună începerea imediată a pregătirilor pentru teste nucleare la scară largă. El a adăugat că Statele Unite își sporesc activ capacitățile de armament strategic ofensiv.

„Trebuie să ne ghidăm nu doar după declarațiile și discursurile politicienilor americani, ci, în primul rând, după acțiunile Statelor Unite ale Americii”, a spus Belousov.

Ministrul a avertizat că eventuala renunțare a SUA la moratoriul privind testele nucleare ar putea deveni „un pas spre distrugerea sistemului global al stabilității strategice”.

Precizăm că săptămâna trecută, Trump a afirmat a ordonat începerea imediată a testării arsenalului nuclear al SUA „ca urmare a programelor de testare ale altor ţări”. „Ca urmare a programelor de testare ale altor ţări, am instruit Departamentul de Război să înceapă testarea armelor noastre nucleare în condiţii de concurenţă echitabile. Acest proces va începe imediat”, a declarat Trump într-o postare pe platforma sa de socializare, Truth Social.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button