Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExterneInternePublicații

Premierul Alexandru Munteanu și ambasadorul Ucrainei au discutat despre cooperarea bilaterală și integrarea europeană

Chișinăul și Kievul își consolidează parteneriatul în contextul provocărilor regionale și al obiectivului comun de aderare la Uniunea Europeană. Subiectul a fost discutat la întrevederea dintre premierul Alexandru Munteanu și ambasadorul Ucrainei, Rohovei Paun.

Oficialii au subliniat deschiderea pentru consolidarea dialogului politic în contextul obiectivului comun de integrare europeană, precum și pentru susținerea proceselor democratice din ambele state. Discuțiile au vizat cooperarea în domeniile energetic, umanitar, economic și al infrastructurii.

Premierul Munteanu a reiterat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, condamnând agresiunea militară a Federației Ruse.

„Suntem solidari cu poporul ucrainean care luptă pentru umanitate și pentru securitatea regională”, a declarat prim-ministrul.

La rândul său, ambasadorul Rohovei Paun l-a felicitat pe Alexandru Munteanu cu ocazia învestirii în funcția de șef al Guvernului și i-a urat succes în realizarea obiectivelor de integrare europeană.

„Alegerile parlamentare au confirmat voința cetățenilor moldoveni de integrare în Uniunea Europeană și ați demonstrat că aveți imunitate în fața provocărilor ruse”, a spus diplomatul ucrainean.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button