Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Două deputate ale „Partidului Nostru”, Nina Cereteu și Stela Onuțu, renunță la mandate

Două deputate din fracțiunea „Partidul Nostru”, Nina Cereteu și Stela Onuțu, au renunțat la mandatele de deputat. Anunțul a fost făcut miercuri, 12 noiembrie, la ședința Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, care a luat act de cererile acestora, transmite Moldpres.

Nina Cereteu și Stela Onuțu au intrat în Parlament pe lista Partidului Nostru, după ce anterior au fost alese primar în orașele Drochia și Glodeni. În locul lor ar urma să ajungă în Legislativ supleanții de pe lista formațiunii, Constantin Cuiumju, neafiliat politic, și Alexandr Severin, primarul de Fălești, membru al Partidului Nostru.

În aceeași ședință, Comisia juridică a avizat numirea lui Victor Agrici în funcția de secretar general al Parlamentului.

La sfârșitul lunii octombrie, opt deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au depus cereri de demisie. Cinci dintre aceștia au părăsit Legislativul pentru a se alătura noului Guvern condus de Alexandru Munteanu, iar Dorin Recean și Artur Mija și-au suspendat activitatea politică.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button