Ion Sturza, despre ascensiunea lui Plahotniuc: Nu a creat niciun business, doar a pus dijma pe economia țării
Omul de afaceri și fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, a făcut dezvăluiri inedite despre fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, într-un episod al Podcastului Lorenei Bogza. Sturza a povestit cum l-a cunoscut pe oligarhul fugar, cum acesta a pus mâna pe diverse fluxuri economice ale țării și a descris strategia prin care și-ar fi construit influența, nu prin afaceri proprii, ci prin control și colectarea „dijmei” din economia națională.
„Plahotniuc a venit la mine și a zis: băieți, ia să-mi cartografiați voi toată economia țării, toate fluxurile de bani, încolo și încoace, oficiale, neoficiale”, a relatat Ion Sturza.
Potrivit fostului premier, acesta ar fi vrut să cunoască fiecare sursă de venit din sectoare precum telecomunicațiile, sau numerarul care circula în economie.
„Și Plahotniuc avea o strategie de a pune controlul, de a se pune de-a lungul drumului și de a strânge dijma. El nu a creat niciun business în viața lui. Că au construit un hotel nobil, ăsta e fleac. Așa a fost la telecom”, a adăugat Sturza.
Fostul premier susține că fiecare cetățean moldovean ajuns în străinătate plătea, indirect, câțiva cenți pentru fiecare minut de convorbire telefonică, bani care ar fi ajuns la Plahotniuc.
„A preluat pașapoartele, unde 15 euro la fiecare document cetățenii îi plăteau lui”, a mai declarat Sturza.
În opinia sa, oligarhul ar fi reușit să domine economia nu prin inovație, ci prin capturarea fluxurilor financiare.
„Niciodată nu-mi imaginam că în țara asta exista atâția bani care se strângeau. Ei zburau cu avioane, chestii. Pe urmă au trăsnit băncile, și așa mai departe. El a fost abil”, a explicat omul de afaceri.
Întrebat de jurnalista Lorena Bogza cum l-a cunoscut pe Plahotniuc și care a fost începutul acestuia în afaceri, Sturza a povestit că prima întâlnire a avut loc într-un local mic, finanțat de doi frați.
„Când l-am cunoscut eu, l-am cunoscut la un băruleț care era finanțat de doi frați, nu vreau să le dau numele, oameni ok, care l-au finanțat. Pot, de fapt, să mai spun că acolo era și un cuibușor al celor care umblau cu masonii, cel puțin așa se complăceau”, a declarat fostul premier.
Plahotniuc ar fi exercitat o influență de anvergură și asupra clasei politice din România.
Lorena Bogza: „Plahotniuc a reușit să obțină influență și asupra unei bune părți a clasei politice din România, tot cu invitații de genul acesta”.
Ion Sturza: „Noi putem să-i spunem că el e diavolul sau el a fost, dar ceilalți primeau plăcere. Adică nu e responsabil numai Plahotniuc, până la urmă, fiecare e responsabil pentru ce face”, a conchis Ion Sturza.