VIDEO | Aeroportul Chișinău preia complet alimentarea aeronavelor. Junghietu: Kerosenul vine acum din România
Aeroportul Internațional Chișinău a preluat integral procesul de alimentare a aeronavelor, după ce stocurile de combustibil furnizate anterior de Lukoil Moldova au fost utilizate până 22 noiembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a precizat că instituția gestionează acum atât aprovizionarea, cât și distribuția kerosenului.
Potrivit ministrului, autoritățile se află în etapa finală a evaluării infrastructurii terminalului petrolier și a procedurilor necesare pentru gestionarea temporară a acestuia.
„Se finalizează evaluarea, deci aeroportul deja se ocupă de procesul de alimentare a aeronavelor cu kerosen”, a declarat Junghietu.
El a subliniat că negocierile privind preluarea completă a operațiunilor continuă. Întrebat cine asigură în prezent importul de combustibil, ministrul a răspuns: „Aeroportul aduce. Aeroportul aduce kerosen de la companii producătoare din România”.
Începând de săptămâna trecută, Aeroportul Chișinău a început să alimenteze avioanele din sursele proprii. Au fost stabilite noile tarife pentru kerosen, iar contractele cu operatorii aerieni urmează să fie semnate în perioada imediat următoare.
Decizia autorităților de a interveni și de a prelua temporar administrarea terminalului petrolier a venit după aplicarea sancțiunilor internaționale împotriva companiei Lukoil, intrate în vigoare pe 21 noiembrie. Măsura a avut drept scop prevenirea unei eventuale crize în alimentarea aeronavelor care operează pe Aeroportul Internațional Chișinău.