Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

DOCUMENT | Guvernul va repara 380 de curți de bloc din Chișinău. Vezi dacă și curtea ta este în listă

Guvernul va finanța realizarea tuturor proiectele selectate în cadrul Programului „Curtea Europeană”. O decizie de completare a Documentul unic de program pentru anii 2025-2027 cu alte 380 de proiecte de amenajare a curților blocurilor de locuit din Chișinău a fost aprobată de Executiv. Valoarea totală a proiectelor incluse astăzi este de peste 1,7 miliarde de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Astfel, prin Programul „Curtea Europeană” vor fi realizate, în total, 469 de proiecte, anterior în Documentul unic de Program fiind deja incluse 89 de proiecte. În prezent, în implementare sunt 57 de proiecte de amenajare a curților din capitală, iar 32 de proiecte urmează să fie începute.

Fiecare curte selectată beneficiază de până la 5 milioane de lei pentru lucrări de reparație a căilor de acces și a scărilor, iluminat stradal modern, parcări, terenuri de joacă, mobilier urban și rampe de acces.

„Mergem în aceste zile în cele 39 de curți în care nu s-au făcut reparații capitale de zeci de ani și acum în sfârșit le începem. Schimbăm viața oamenilor și fiecare investiție a Guvernului înseamnă atitudinea noastră responsabilă față de comunități și creșterea standardelor de viață”, a declarat Viceprim-ministrul, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.

De asemenea, Documentul unic de program a fost completat cu patru proiecte de dezvoltare locală: extinderea apeductului și construcția sistemului de canalizare în satul Găuzeni din raionul Șoldănești; reabilitarea și modernizarea apeductului din satul Coșernița, raionul Criuleni; sprijinirea Rețelei de voluntari pentru intervenții de urgență din satul Sireți, raionul Strășeni, și construcția unei sonde arteziene noi în comuna Dobrușca, raionul Șoldănești.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button