Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

VIDEO | Narendra Modi mizează pe extinderea cooperării economice cu Uniunea Eurasiatică. India vrea un acord de liber schimb cu blocul dominat de Rusia

India își intensifică deschiderea spre estul continentului, iar premierul Narendra Modi încearcă să consolideze rețelele comerciale eurasiatice. În cadrul discuțiilor cu Vladimir Putin la Forumul de business ruso-indian, liderul de la New Delhi a pledat pentru un acord de liber schimb cu Uniunea Economică Eurasiatică și pentru extinderea rutelor comerciale prin Marea Caspică și Marea Chinei de Sud.

„Să ducem cooperarea economică la un nivel și mai înalt este obiectivul nostru comun. Pentru asta, am convenit un program de cooperare economică până în 2030. Prin acest program, comerțul și investițiile noastre se vor diversifica, vor rămâne echilibrate și durabile, iar parteneriatul nostru va câștiga noi dimensiuni”, a spus Narendra Modi.

Putin și Narendra Modi au prezidat lucrările Forumului de business ruso-indian, unde s-au discutat investițiile, lanțurile de aprovizionare și cooperarea în domenii precum energia nucleară, mineralele critice, tehnologia și industriile avansate.

„Delegația rusă a venit nu doar să discute despre energie, nu doar să caute comenzi și să semneze contracte pentru livrări de petrol sau gaze. Dorim să dezvoltăm o relație amplă cu India, pe mai multe direcții. Iar domnul prim-ministru Modi a subliniat de multe ori în discuțiile noastre că India are un potențial uriaș, în plină creștere, în foarte multe domenii”, a declarat Vladimir Putin.

Vizita de două zile a lui Vladimir Putin la New Delhi are loc în contextul negocierilor dintre India și Statele Unite privind tarifele introduse de administrația Trump în urma importurilor de petrol rusesc.

În declarația comună, Putin și Modi au convenit și asupra aprofundării cooperării militare. India își menține poziția de neutralitate față de invazia Rusiei în Ucraina, însă în practică păstrează o relație privilegiată cu Moscova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button