Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Ala Nemerenco, despre plecarea din Guvern: „Am înțeles atunci că, dacă vine o distincție, e un semn de plecare. Uneori lucrurile se spun printre rânduri”

Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a oferit una dintre cele mai directe explicații de până acum despre modul în care a fost „ștearsă” din componența noului Guvern după alegerile din 28 septembrie. În cadrul podcastului „Pe Agendă”, de la Europa Liberă, aceasta a declarat că nu a primit nicio explicație oficială privind excluderea sa, însă i s-a „dat de înțeles” că nu va mai fi parte a echipei.

Potrivit ei, noul premier nu ar fi avut o poziție proprie în formarea executivului, fiind influențat de sfaturi venite din zona politică și de la Președinție.

„Sincer, nu cred că prim-ministrul a putut să aibă un punct de vedere mai solid, din cauză că a lipsit foarte mult din țară și nu cred că cunoaște multă lume, pentru că a mers pe mâna unor sfaturi”, a afirmat Nemerenco.

Fosta ministră spune că i s-au transmis doar mulțumiri și aprecieri pentru rezultatele obținute, fără o discuție clară despre continuarea mandatului.

„Nu mi s-a propus să rămân. Mi s-a dat de înțeles. Mi-au spus doar: vă mulțumim, ați fost minunată”, a relatat aceasta.

Cu toate acestea, Nemerenco afirmă că nu este supărată și că nu se agață de funcții: „Schimbarea este totdeauna bună. Nu vreau să creez impresia că mi-am dorit cu orice scop să fiu în guvern.”

Una dintre cele mai incisive declarații ale sale vizează distincția acordată de președinta Maia Sandu imediat după alegeri. Nemerenco a dezvăluit că a rugat ca acest ordin să nu-i fie acordat, sugerând că, în contextul politic actual, astfel de distincții „se împart la stânga și la dreapta”.

„Eu încă atunci am înțeles că dacă vine o distincție e cumva un semn de plecare. Nu totdeauna lucrurile se spun direct, se spun și printre rânduri”, a spus fosta ministră.

Ea a punctat și faptul că nu este membră PAS, deși a fost percepută ca parte a echipei formațiunii: „Nu am fost membru de partid și nu am deținut funcții în partid.”

Ala Nemerenco și-a încheiat mandatul de ministră a Sănătății pe 31 octombrie, când noul Guvern, condus de Alexandru Munteanu, a primit vot de încredere din partea Parlamentului. Funcția de ministru al Sănătății în noua garnitură guvernamentală a fost preluată de fostul rector al Universității de Stat de Farmacie și Medicină Emil Ceban.

Premierul Alexandru Munteanu și Cabinetul său de miniștri au depus jurământul de învestire pe 1 noiembrie la Președinție.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button