Alexandru Munteanu, mesaj de unitate în UTA Găgăuzia: „Pacea și stabilitatea sunt priorități comune”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de unitate și cooperare în cadrul unei întâlniri cu primarii, consilierii și reprezentanții serviciilor desconcentrate din UTA Găgăuzia, subliniind că menținerea păcii, stabilității și armoniei rămâne o prioritate comună a autorităților centrale și locale.
„Prioritatea noastră comună, împreună cu administrațiile locale, este să păstrăm pacea, stabilitatea și armonia în toată Republica Moldova”, a declarat Alexandru Munteanu.
În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre necesitatea consolidării colaborării dintre administrația publică centrală și cea locală, relansarea economiei, beneficiile integrării europene, dar și realizările obținute în regiune în ultimii ani.
„ Avem o colaborare productivă și un parteneriat permanent, care se materializează în modernizarea regiunii, implementarea proiectelor economice și de dezvoltare locală și îmbunătățirea nivelului de trai pentru întreaga comunitate găgăuză și pentru toți locuitorii din raioanele Vulcănești, Ceadîr-Lunga și Comrat. Doar prin Programul „Satul European”, sunt realizate 38 de proiecte, cu o valoare totală de peste 140 de milioane de lei. Guvernul, alături de partenerii externi, în cooperare cu administrația locală, investește în drumuri, apă și canalizare, educație și sănătate în UTAG, așa cum o facem în toată țara. Beneficiile aderării la UE sunt pentru toți cetățenii Republicii Moldova, iar efortul de integrare europeană cere participarea fiecăruia”, a subliniat Munteanu.
Premierul a accentuat și importanța protejării identității culturale și lingvistice a găgăuzilor, reiterând rolul unității naționale în asigurarea stabilității statului.
„ Unitatea națională este elementul indispensabil pentru asigurarea unui viitor sigur și a unei vieți demne pentru toți cetățenii noștri”, a mai declarat prim-ministrul.
La rândul lor, primarii din UTA Găgăuzia au semnalat problemele persistente din localități, precum lipsa rețelelor de apeduct și canalizare, defrișările ilegale, starea drumurilor și calitatea educației. Totodată, aceștia au solicitat extinderea numărului de proiecte finanțate prin Programul „Satul European” și au subliniat necesitatea majorării taxelor locale pentru a crește veniturile bugetare.