Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

23 de microbuze școlare, repartizate instituțiilor de învățământ din țară. MEC anunță achiziția altor 50 până în august

23 de microbuze școlare au fost repartizate instituțiilor de învățământ din Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale. Dintre acestea, 21 vor fi utilizate în sistemul de învățământ general, iar alte două vor deservi școli sportive.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), noile unități de transport vor asigura deplasarea a aproximativ 700 de elevi. Fiecare microbuz are 17 locuri și este dotat cu sisteme moderne de siguranță, aer condiționat și echipamente multimedia. Valoarea totală a investiției se ridică la circa 24 de milioane de lei.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că aproximativ 20 de mii de copii, adică aproape 8% din totalul elevilor din țară, ajung zilnic la școală cu autobuzul, iar extinderea flotei de transport face parte din procesul de consolidare a rețelei școlare.

„Accesul la educație de calitate presupune și condiții decente de deplasare. Un transport sigur și bine echipat poate face diferența pentru un copil, oferindu-i șansa de a-și valorifica potențialul”, a menționat ministrul.

Dan Perciun a mai anunțat că procedura de achiziție pentru alte 50 de microbuze a fost deja lansată, acestea urmând să ajungă în școli cel târziu în luna august, înainte de începutul noului an școlar. Totodată, autoritățile analizează posibilitatea procurării unor unități de capacitate mai mare, în funcție de necesitățile identificate în teritoriu.

Inițiativa a fost salutată de reprezentanții autorităților locale. Daniela Corcimari, metodistă în cadrul Direcției de Învățământ Soroca, a menționat că lipsa transportului a limitat până acum posibilitatea de a răspunde solicitărilor părinților privind accesul copiilor la instituții de învățământ mai bine dotate.

Microbuzele vor fi distribuite școlilor din raioanele Briceni, Cahul, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Dondușeni, Drochia, Fălești, Florești, Hâncești, Ialoveni, Soroca și Strășeni.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button