Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Peste 100 de milioane de lei pentru producătorii de lapte: AIPA a acceptat 221 de cereri

Fermierii din sectorul zootehnic au depus 223 de cereri în cadrul celui de-al șaselea apel de plăți directe pentru producția de lapte, iar majoritatea acestora au fost aprobate. Anunțul a fost făcut de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

După examinare, AIPA a acceptat 221 de solicitări, în timp ce două cereri au fost respinse. Cele mai multe dosare ,195, au vizat producția de lapte de vacă. Alte 9 cereri au fost depuse pentru laptele de oaie, 10 pentru laptele de capră, iar 7 fermieri au solicitat sprijin pentru producția combinată de lapte de oaie și capră.

În cadrul acestui apel, au fost autorizate plăți în valoare totală de 103,27 milioane de lei, fonduri care vor fi transferate direct fermierilor pentru laptele livrat. Sprijinul financiar acoperă peste 33 de mii de tone de lapte de vacă, aproximativ 338 de tone de lapte de oaie și circa 487 de tone de lapte de capră.

Potrivit AIPA, datele aferente perioadei de șase luni indică o evoluție pozitivă a sectorului zootehnic. Comparativ cu primul semestru al anului 2024, când producția de lapte de bovine a fost de 27,2 mii de tone, în prima jumătate a anului 2025 volumul a crescut la 33 de mii de tone, înregistrând o majorare de aproximativ 21%.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button