Ziua Găgăuziei ar trebui să fie un prilej de reflecție asupra sensului și scopului autonomiei găgăuze în cadrul Republicii Moldova. Din păcate, mesajele de felicitare venite în rusă din partea unor politicieni cunoscuți pentru orientarea lor pro-rusă, precum Victoria Furtună, Igor Dodon și alții, scot din nou la iveală o realitate incomodă: autonomia există astăzi mai degrabă ca un instrument geopolitic decât ca un mecanism de protejare a identității poporului găgăuz.
Faptul că aceste mesaje sunt adresate exclusiv în limba rusă, că administrația publică din Comrat funcționează preponderent în rusă și că în centrul orașului continuă să troneze statuia lui Lenin, în locul unei personalități reprezentative pentru istoria și cultura găgăuză, nu sunt simple detalii simbolice. Ele indică direcția reală în care a evoluat autonomia: nu spre consolidarea identității găgăuze, ci spre perpetuarea moștenirii sovietice și a unei dependențe culturale și politice de Rusia.
Mai mult decât atât, autonomia găgăuză a fost concepută încă de la început și ca o pârghie de influență asupra majorității românești din Republica Moldova. Articolul 1 alineatul (4) al legii privind statutul special al Găgăuziei stipulează explicit că „în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”. Această prevedere transformă autonomia într-un instrument de presiune politică internă, utilizabil în eventualitatea unor decizii suverane ale majorității, inclusiv în scenariul Unirii cu România.
Contradicțiile legii sunt vizibile și în politica lingvistică instituită de la bun început. Deși scopul declarat era conservarea unui popor puțin numeros, legea a stabilit ca limbi oficiale ale autonomiei nu doar limba găgăuză și așa-numita „moldovenească”, ci și limba rusă. Dacă s-ar fi dorit cu adevărat păstrarea și dezvoltarea identității găgăuze, accentul ar fi trebuit să cadă pe promovarea limbii găgăuze în administrație, educație și spațiul public. În realitate, lucrurile s-au desfășurat exact invers: rusa a devenit limba dominantă, marginalizând atât limba găgăuză, cât și limba română.
Această evoluție nu a fost întâmplătoare. Ea a fost favorizată constant de autoritățile pro-ruse, atât de la Chișinău, cât și de la Comrat, care au tolerat sau chiar încurajat rusificarea sub pretextul „multilingvismului”. Rezultatul este o autonomie în care limba titulară este slab reprezentată, iar identitatea găgăuză riscă să fie dizolvată într-un spațiu cultural străin de propriile sale rădăcini.
De reținut că În Găgăuzia, majoritatea școlilor utilizează predarea în limba rusă, doar două instituții predau exclusiv în română, iar predarea în limba găgăuză ca limbă de instruire nu este prezentă în sistemul școlar general.
Astăzi, constatăm cu regret că nu s-a format o elită intelectuală găgăuză puternică, patriotică și orientată spre valorile europene, însă în condițiile din ultimele trei decenii nu avea cum să apară. Autonomia a devenit o bulă politică izolată, profund pervertită de influența Kremlinului și menținută într-o stare cronică de subdezvoltare economică. Relațiile speciale cu Chișinăul, gândite inițial ca un model de coeziune internă, au fost grav deteriorate, iar propaganda agresivă antiromânească și antieuropeană a atins cote alarmante.
Autonomia găgăuză nu a eșuat pentru că ideea de autonomie ar fi greșită în sine, ci pentru că a fost deturnată sistematic de la scopul său inițial. Fără o reorientare clară spre protejarea autentică a identității găgăuze, fără investiții reale în educație, cultură și dezvoltare economică și fără desprinderea de influența toxică a propagandei ruse, Găgăuzia riscă să rămână un instrument geopolitic extern, în detrimentul propriului său viitor și al stabilității Republicii Moldova. Comratul are nevoie de autonomie culturală, nu politică!
Viitorul Găgăuziei nu stă într-o autonomie politică folosită ca instrument geopolitic, ci într-o autonomie culturală autentică, care să protejeze limba găgăuză, să apropie regiunea de Chișinău și să ofere șanse reale de dezvoltare oamenilor de acolo.
