Maia Sandu: Prioritatea R. Moldova rămâne pacea și securitatea, unirea cu România nu are sprijin majoritar

La conferința de presă organizată joi, 22 ianuarie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a explicat poziția sa privind un eventual referendum pentru unirea cu România. Lidera de la Chișinău a subliniat că prioritatea sa rămâne pacea și siguranța cetățenilor, precum și menținerea țării în rândul statelor libere.
”Nu este prima dată când îmi exprim opinia. Ceea ce îmi doresc eu pentru Republica Moldova este să fim în pace și siguranță și să rămânem parte a lumii libere. Acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la Uniunea Europeană sau, eventual, ar putea fi asigurat dacă R. Moldova ar fi sub protecția României. Pentru prima opțiune avem sprijinul majorității cetățenilor, am văzut acest lucru la referendum. Pentru a doua opțiune, care ne-ar putea garanta și pacea, și apartenența la lumea liberă, nu există, deocamdată, o majoritate. Suntem o țară democratică și mergem strict după decizia cetățenilor”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a precizat că țara este democratică și deciziile se iau strict în funcție de voința cetățenilor: „Nu am discutat acest subiect cu liderii europeni. Opțiunea principală rămâne aderarea la UE, susținută de majoritatea populației, iar ideea unirii cu România, deși ar garanta pacea și securitatea, nu beneficiază de sprijinul public.”
Amintim că, anterior, Maia Sandu a declarat într-un interviu pentru jurnaliști britanici că ar vota „Da” la un eventual referendum privind reunificarea cu România.