Aproape 300 de legi pentru parcursul european, pe masa Parlamentului în noua sesiune

Integrarea europeană va domina agenda Parlamentului în sesiunea de primăvară-vară, care începe la începutul lunii februarie. Deputații urmează să se reunească săptămâna viitoare în ședințe, iar principalele priorități vizează adoptarea legislației necesare pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, alături de reforme economice, administrative, energetice și de securitate.
Potrivit majorității parlamentare, procesul de aliniere la legislația europeană presupune un volum fără precedent de muncă legislativă. Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat pentru Radio Chișinău că în actuala sesiune Parlamentul are de examinat și adoptat aproape 300 de legi necesare negocierilor de aderare.
„Cea mai mare prioritate este adoptarea legislației necesare în contextul aderării la Uniunea Europeană. Avem de aprobat aproape 300 de legi în cadrul negocierilor, iar anii 2026 și 2027 vor fi decisivi pentru acest proces. Aceste legi vizează mai multe domenii, precum economia, agricultura, administrația publică și securitatea. Pe dimensiunea economică, este nevoie de adoptarea cadrului legal pentru valorificarea investițiilor de aproximativ 300 de milioane de euro din planul de creștere economică, dar și pentru energie și infrastructură. În administrația publică, vor fi promovate legi ce țin de reforma administrativă, inclusiv amalgamarea voluntară și stimulentele pentru administrații mai eficiente”, spune Radu Marian.
Pe lângă agenda majorității parlamentare, experții atrag atenția că ritmul reformelor trebuie menținut și consolidat, în special în contextul negocierilor cu Uniunea Europeană. Analistul politic Ion Tăbârță susține că armonizarea legislației naționale cu cea europeană trebuie să rămână axa principală a activității Parlamentului.
„Agenda de asociere cu Uniunea Europeană rămâne una prioritară, iar Republica Moldova, aflată în procesul de negocieri, trebuie să adopte un număr mare de legi pentru a-și alinia cadrul normativ la directivele și regulamentele europene. Activitatea legislativă ar trebui să se concentreze, în primul rând, pe armonizarea legislației naționale cu cea europeană, un proces care va presupune un volum considerabil de muncă. Un al doilea palier important vizează legile cu impact asupra dezvoltării economice, în contextul în care Guvernul și-a propus să schimbe modelul economic al Republicii Moldova dintr-unul bazat pe consum într-unul axat pe investiții, ceea ce implică modificări legislative semnificative. În același timp, pe agenda Parlamentului ar trebui să se regăsească și reforma administrativ-teritorială, precum și continuarea reformei justiției și a altor reforme structurale”, spune Ion Tăbârță.
Sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului Republicii Moldova începe pe 2 februarie. Conform legislației în vigoare, Legislativul se întrunește anual în două sesiuni ordinare: sesiunea de primăvară-vară, desfășurată din februarie până în iulie, și sesiunea de toamnă-iarnă, care are loc din septembrie până în decembrie