Podul de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii, va fi inspectat de miniștrii românii și moldoveni ai infrastructurii

Lucrările de construcție a Podului dintre România și Republica Moldova vor fi inspectate de miniștrii de infrastructurii din ambele țări. Despre aceasta a anunțat ministrul MIDR, Vladimir Bolea, în cadrul unui interviu la Radio Chișinău.
Șantierul a fost deschis oficial pe 26 aprilie, iar podul va face parte din A8 – „Autostrada Unirii”, ce va lega Chișinăul de Iași. Podul urmează să fie finalizat peste un an și opt luni, a mai declarat ministrul.
„O infrastructură modernă se traduce printr-un plus de securitate pentru Republica Moldova, a subliniat, în cadrul emisiunii „Maluri de Prut” de la Radio Chișinău, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.
Oficialul s-a referit la începerea construcției Podului rutier de la Ungheni, unul din cele cinci care urmează să fie construite în următorii ani.
Printre proiectele prioritare care se desfășoară în prezent este construcția Liniei Electrice de Înaltă Tensiune Vulcănești-Chișinău, care „va elimina și ultima rămășiță de dependență a Republicii Moldova pe segmentul energetic”.
„Ministerul Energiai și-a asumat, alături de compania constructoare, să aloce resurse financiare adăugătoare pentru procesul de urgentare. Până la sfârșitul anului 2025, noi trebuie să fim interconectați prin segmentul acestei noi rețele. Pentru prezentul nostru, este un pas extraordinar, în ceea ce privește securitatea noastră și lipsa de vulnerabilități, pentru că, la etapa actuală, noi avem o vulnerabilitate: noi suntem conectați în rețeaua de aprovizionare electrică cu cea din stânga Nistrului. Din punct de vedere economic, această nouă rețea va însemna foarte mult pentru noi”, a spus Vladimir Bolea.
Infrastructura feroviară este de asemenea una strategică pentru Republica Moldova, a mai subliniat ministrul Vladimir Bolea.