Problema fundamentală a societății moldovenești constă în lipsa unei identități naționale asumate la nivelul majorității populației. Într-un interviu recent acordat de analistul politic român Iulian Chifu, s-a discutat despre posibilitatea ca legislativul de la Chișinău să își asume plenar identitatea românească. De ce este acest demers de consolidare a identității românești în Republica Moldova mai mult decât esențial?
În primul rând, valorile constituționale ale Republicii Moldova, asumate după declararea independenței față de regimul de ocupație moscovit, au inclus statul de drept, pacea, demnitatea umană, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sau, într-un cuvânt, democrația. Totuși, democrația, deși fundamentală pentru societate, nu este suficientă. Ea trebuie apărată, mai ales în contextul schimbărilor geopolitice din ultimul secol. Șovinismul promovat de Federația Rusă se bazează pe mobilizarea identității politice și culturale pentru a submina statele democratice din spațiul post-sovietic. Regimurile autoritare, în ansamblu, reușesc adesea să mobilizeze societatea printr-o retorică identitară agresivă, în timp ce societățile democratice devin vulnerabile atunci când nu dispun de o identitate comună suficient de puternică pentru a-și apăra propriile valori. În absența unei astfel de coeziuni, democrația constituțională rămâne fragilă în fața presiunilor externe. Așadar, cum pot fi apărate aceste drepturi individuale de către cetățeni în lipsa unei coeziuni identitare?
În prezent, spațiul identitar din Republica Moldova este divizat în trei grupuri distincte. Primul este grupul identitar românesc, susținut de un segment semnificativ al societății și reflectat inclusiv în creșterea naturală a indicatorului unionist, estimat de cercetările sociologice la aproximativ 40% din populația Republicii Moldova, fără a include diaspora. Acest curent identitar se sprijină pe argumente istorice, științifice și lingvistice solide, evoluția istorică a regiunii fiind strâns legată de spațiul românesc.
Al doilea grup identitar este reprezentat de curentul moldovenist. Acesta a fost construit în perioada sovietică, în contextul politicilor românofobe promovate de Moscova. Ideologii contemporani ai acestui curent încearcă să construiască o identitate politică distinctă de cea românească, bazându-se pe interpretări selective ale istoriei și pe accentuarea ideii de statalitate moldovenească separată. Problema fundamentală a acestui curent constă însă în incoerența argumentelor sale istorice.
Ultimul grup identitar este reprezentat de minoritățile etnice: ucraineni (4,9%), găgăuzi (4,2%), ruși (3,2%), bulgari (1,6%) și alte comunități. Deși etnic sunt grupuri distincte, ucrainenii și rușii aparțin slavilor de est, bulgarii slavilor de sud sau spațiului balcanic, iar găgăuzii aparțin grupului popoarelor turcice. Elementul comun este limba rusă, care reprezintă limba maternă a aproximativ 11,1% din populație. În plan politic, această dimensiune lingvistică depășește cadrul identitar strict etnic și este exploatată de formațiuni politice care promovează o agendă geopolitică apropiată modelului politic putinist, caracterizată printr-un discurs critic la adresa valorilor democratice occidentale și prin promovarea unor orientări iliberale, convenabile Federației Ruse.
În realitate, există o convergență evidentă între curentul identitar moldovenist și discursul politic pro-rus, ambele fiind dezvoltate în perioada sovietică și promovând în prezent teme precum „neutralitatea”, „suveranismul” și apropierea de Moscova. Actualul context oferă însă o soluție pragmatică la această divizare societală. Guvernarea dispune de o majoritate parlamentară a unui singur partid cu orientare pro-europeană, ceea ce creează premisele pentru reforme structurale în domeniul educației, culturii și politicilor identitare, reforme care, în actuala configurație politică, nu pot fi blocate.
În mod concret, dimensiunea lingvistică poate deveni un factor decisiv în consolidarea identitară a majorității cetățenilor Republicii Moldova. Deși Parlamentul a adoptat modificarea denumirii limbii oficiale în Constituție în anul 2023, această schimbare juridică nu a fost suficientă pentru a elimina, în practică, confuziile identitare din societate, moștenite în urma celor 47 de ani de dominație sovietică. Datele recensământului din 2024 arată că doar 31,79% dintre cetățeni au declarat limba română drept limbă maternă, în timp ce 48,14% au indicat denumirea de „limbă moldovenească”. În realitate, aproximativ 80% din populație are, din punct de vedere științific, aceeași legătură etnolingvistică, însă rămâne divizată cultural.
În aceste condiții, o politică de informare a populației este o responsabilitate a instituțiilor statului, întrucât fiecare cetățean are dreptul de a fi corect informat cu privire la propria identitate culturală și lingvistică. Statul trebuie să reglementeze juridic această realitate lingvistică susținută științific, deoarece o identitate comună solidă poate deveni garantul existenței democrației în condițiile geopolitice actuale.
