Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Motorina explodează în Moldova: cea mai rapidă scumpire din istorie lovește economia

Republica Moldova a înregistrat în primul trimestru din 2026 cea mai rapidă scumpire a motorinei din istorie, avertizează economistul Veaceslav Ioniță. Potrivit acestuia, în doar trei luni, prețul motorinei a crescut cu 13,49 lei pe litru, depășind precedentul record din 2022 cu încă 3,35 lei. „În T1/2026 putem spune clar: Republica Moldova a înregistrat cea mai rapidă scumpire a motorinei din istorie.”

Economistul subliniază că, deși ajustat la inflație, nivelul actual nu îl depășește pe cel din 2022, problema majoră este ritmul accelerat al scumpirii. „Da, dacă ajustăm la inflație, prețul de azi nu depășește nivelul real din 2022. Dar problema nu este doar cât, ci cât de repede.”

Impactul acestei creșteri rapide se resimte deja în economie, afectând direct mai multe sectoare-cheie. „Viteza acestei creșteri este cea care lovește economia: agricultorii – exact în plin sezon; transportatorii – imediat în costuri; consumatorii – inevitabil, în prețuri.”

În concluzie, economistul atrage atenția că nu doar nivelul prețului contează, ci și șocul generat de creșterea accelerată. „Pe scurt: nu doar scumpirea contează, ci șocul. Iar șocul din 2026 este mai dur ca oricând.”

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button