VIDEO | Cazul Ludmilei Vartic. Ala Nemerenco, despre demisia directorului spitalului Hîncești: „Probabil i-a cerut-o ministrul. Nu cred că a fost o decizie luată în totalitate voluntară”
Directorul spitalului Hîncești, Petru Ciubotaru, și-ar fi dat demisia, în contextul cazului Vartic, la solicitarea Ministrului Sănătății, Emil Ceban. Cel puțin asta presupune fosta Ministră a Sănătății, Ala Nemerenco. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului „Adevăruri cu Olga Bejan”.
„Probabil i-a cerut-o ministrul. Nu cred că a fost o decizie luată în totalitate voluntar. Din informațiile pe care le dețin, de obicei demisiile sunt cerute, așa cum se întâmplă și în cazul miniștrilor sau al altor funcționari”, a declarat Nemerenco.
Fosta ministră a intervenit și cu explicații privind cadrul legal și medical aplicat în astfel de situații, respingând ideea că medicii ar fi încălcat protocoalele. Ea a amintit că protocolul privind comportamentul suicidar a fost aprobat pentru prima dată în 2025, în mandatul său.
„Acesta prevede foarte clar că, atunci când se înregistrează o tentativă de suicid sau o ingerare de pastile în acest scop, medicii pot raporta cazul către alte autorități, inclusiv către agenția care se ocupă de prevenirea violenței, doar dacă există consimțământul persoanei respective. Doar în aceste condiții. În mod individual, ei nu au acest drept, cu atât mai puțin să informeze poliția”, a precizat Nemerenco.
Potrivit acesteia, implicarea poliției într-un astfel de caz nu este justificată. „Ce ar putea face poliția în acest caz? Aici nu vorbim despre un caz de violență. Atunci când discutăm despre un protocol, ne referim la un standard care se aplică tuturor cazurilor. Poate exista o familie ideală, cu relații ideale, iar cineva, din cauza altor probleme, să aibă o tentativă de suicid. Nu poți chema poliția. Ce ar avea poliția de făcut acolo?”, a spus fosta ministră.
În același timp, Nemerenco a pus sub semnul întrebării afirmațiile potrivit cărora medicii și-ar fi recunoscut vina. „Am rămas puțin mirată când s-a spus că medicii „și-au recunoscut vina”, că nu au raportat”, a menționat aceasta.
Referindu-se la internarea pacientei, fosta ministră a afirmat că aceasta a fost gestionată conform procedurilor. „Internarea doamnei în spital a fost înregistrată conform procedurilor standard, cu întocmirea istoricului medical, cu notările medicilor privind cauza, cu toate investigațiile necesare și tratamentul administrat pe parcursul celor două zile. Nu este o problemă dacă a stat două zile, trei sau una – acest lucru depinde exclusiv de starea clinică a pacientei”, a explicat Nemerenco.
Ea a adăugat că, în lipsa unei intoxicații severe, tratamentul putea fi realizat într-un interval scurt. „Dacă nu a fost o intoxicație severă, cazul putea fi soluționat și în două zile de tratament, inclusiv prin perfuzii de dezintoxicare. Dacă i-au fost oferite toate recomandările necesare, ce ar mai trebui să se facă ulterior?”, a spus aceasta.
Nemerenco a subliniat și rolul centrelor de sănătate mintală, care sunt subordonate spitalelor. „Cu atât mai mult cu cât centrul de sănătate mintală, existent în fiecare raion, este subordonat spitalului, nu medicinei primare. Psihiatrii și psihologii din aceste centre fac parte din aceeași structură administrativă. Nu văd nicio problemă ca orice persoană care ajunge în spital cu astfel de probleme să fie ulterior consultată și sprijinită”, a afirmat ea.
Fosta ministră a criticat și modul în care a fost gestionată ancheta. „Aceste aspecte ar fi trebuit identificate de Comisia de anchetă a Ministerului Sănătății. Nu știu cu ce s-a ocupat această anchetă și nu vreau să fac presupuneri. Eu vreau să subliniez că nu standardele sunt greșite. Problema apare, de cele mai multe ori, la implementare. Nu trebuie să ne ocupăm de modificarea protocoalelor, ci de respectarea lor”, a conchis Ala Nemerenco.
Amintim că în data de 18 martie directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru, și-a depus demisia. Ministrul Sănătății a declarat atunci că Ciubotaru și-ar fi asumat responsabilitatea pentru neraportarea unei presupuse tentative de suicid din 2025. Ulterior, directorul spitalului anunța că și-a depus cererea de demisie din funcție, subliniind că decizia vine într-un context dificil și trebuie privită drept „un gest de responsabilitate”, nu ca o concluzie asupra faptelor sau o asumare a acuzațiilor.
Amintim că Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața zilei de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Rîșcani al capitalei.