Mesajul președintei cu ocazia sfintelor Paști. Maia Sandu îndeamnă la credință, solidaritate și grijă față de cei dragi

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de credință, unitate și compasiune, îndemnând cetățenii să rămână aproape de valorile care dau sens acestor zile sfinte.
„În aceste zile luminate, vă îndemn să ne întoarcem către ceea ce contează cu adevărat: credința, speranța și grija pentru cei de lângă noi.
Paștele este despre biruința binelui asupra întunericului, despre puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când drumul este greu. Este despre solidaritate, despre familii unite și despre comunități care își păstrează încrederea. Să nu-i uităm pe cei pentru care aceste zile sunt mai grele. Un gest sincer, o mână întinsă sau o vorbă caldă pot aduce alinare acolo unde este nevoie. În astfel de momente se vede adevărata noastră putere, aceea de a fi împreună. Doresc tuturor pace, sănătate și bucuria de a petrece aceste clipe cu inima deschisă.
Hristos a Înviat!”, a scris șefa statului pe pagina sa de Facebook.