Cod galben de îngheț în toată țara: temperaturile scad până la -3°C în nopțile următoare

Republica Moldova intră sub incidența unui nou val de aer rece, după ce meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben de îngheț, valabilă pentru 13-14 aprilie. Temperaturile negative din timpul nopții și al dimineții ar putea afecta culturile agricole și activitățile specifice sezonului.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteorologică de tip Cod Galben privind înghețuri, valabilă pentru perioada 13 – 14 aprilie, când, pe arii extinse ale țării, temperaturile nocturne și de dimineață ar putea coborî până la -3 grade Celsius.
Potrivit instituției, „în intervalul menționat, pe arii extinse, în orele nocturne și ale dimineții, se prevăd înghețuri cu intensitatea de -3 -1°C”.
Avertizarea vizează întreg teritoriul Republicii Moldova, în contextul în care temperaturile scăzute pot afecta anumite activități agricole și socio-economice, specifice acestei perioade. SHS precizează că evoluția fenomenelor meteorologice rămâne sub monitorizare, iar datele vor fi actualizate în funcție de schimbările prognozate.
„În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice prognozate, prezentul mesaj și hartă vor fi actualizate”, se arată în comunicatul instituției.
Conform clasificării oficiale, Codul Galben indică condiții meteorologice potențial periculoase. Astfel, „fenomenele meteorologice prognozate sunt obișnuite pentru teritoriul țării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activități socio-economice”.
În același timp, SHS reamintește că nivelurile superioare de alertă, Cod Portocaliu și Cod Roșu, semnalează fenomene cu intensitate mare sau extremă, care pot provoca daune materiale semnificative și pot pune în pericol vieți omenești, în timp ce Codul Verde indică lipsa fenomenelor periculoase.