Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Poliția vine cu precizări: rudele Liudmilei Vartic nu vor suporta cheltuielile pentru exhumare

După apelul public lansat de familia Ludmilei Vartic pentru colectarea de donații necesare exhumării și efectuării unor expertize medico-legale independente, Poliția a intervenit cu clarificări. Inspectoratul General al Poliției (IGP) respinge afirmațiile potrivit cărora aceste cheltuieli ar urma să fie suportate de rude, precizând că procedurile vor fi acoperite conform cadrului legal.

„Poliția precizează că în asemenea cazuri rudele victimei nu suportă cheltuieli, procesul fiind asigurat integral de poliție.
În momentul în care va fi disponibil expertul din România, solicitat de rudele victimei, Poliția va asigura, conform tuturor normelor legale, atât procedura de exhumare, cât și expertiza medico-legală repetată. Precizăm că este un subiect sensibil și rugăm cetățenii să nu opereze eronat cu informații neverificate”, a transmis IGP.

Amintim că sora Ludmilei Vartic, într-un mesaj pe rețele de socializare, a mulțumit pentru sprijinul și solidaritatea comunității și a solicitat ajutor financiar pentru acoperirea cheltuielilor de exhumare, precum și pentru serviciile de asistență juridică specializată.

Judecătorul de instrucție a acceptat, la 14 aprilie, o cerere pentru exhumare a cadavrului Liudmilei Vartic, cererea fiind depusă de procurori, la solicitarea avocatelor familiei victimei. Adjunctul procurorului general, Sergiu Russu, a anunțat acest fapt în cadrul unui briefing de presă joi, 15 aprilie.
Amintim că Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața zilei de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Rîșcani al capitalei.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button