Mecanismul de lichidare a unor partide politice, activat de ministerul Justiției

Ministerul Justiției a instituit o comisie specială care va gestiona procedurile de lichidare a partidelor politice vizate de decizii judecătorești, într-un demers de aplicare strictă a legislației în domeniu.
Potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial, comisia este responsabilă de organizarea și coordonarea întregului proces de lichidare, în conformitate cu Legea nr. 294, din 2007, privind partidele politice.
Structura include reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai Comisiei Electorale Centrale și ai Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova, având rolul de a asigura atât cadrul juridic, cât și cel administrativ al procedurilor.
Comisia este condusă de Ion Popa, desemnat președinte și lichidator. Din componență mai fac parte Ruslan Nastas, șef adjunct al Direcției juridice din cadrul CEC, precum și specialiști din cadrul Ministerului Justiției, din domeniile juridic, contencios și financiar. Funcția de secretar al comisiei este exercitată de Teodor Stelea.
Membrii desemnați vor avea responsabilitatea de a organiza ședințele și de a implementa toate etapele necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești privind lichidarea formațiunilor politice.