Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Ședință amânată în dosarul „Kuliok”: apărarea nu a asigurat prezența martorilor. Instanța a stabilit data următoarei ședințe

Ședința de judecată în dosarul „Kuliok”, în care este învinuit fostul șef de stat, Igor Dodon, actual președinte al Partidului Socialiștilor, a fost amânată după ce apărarea nu a asigurat prezența martorilor. Următoarea ședință a fost programată pentru data de 6 mai, transmite IPN.

Reprezentanții apărării au explicat că nu au adus martorii, deoarece considerau că ședința urma să fie dedicată stabilirii calendarului următoarelor audieri. Magistrații au respins însă această justificare, subliniind că nu este necesară o ședință separată pentru stabilirea datelor.

În pofida dezbaterilor, instanța a stabilit ulterior calendarul ședințelor de judecată. Pentru lunile mai și iunie au fost anunțate 18 ședințe, în cadrul cărora apărarea este obligată să asigure prezența martorilor.

Apărarea a precizat că au mai rămas de audiat circa 20 de martori, din cei 36 acceptați de magistrați.

Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție în anul 2022. Igor Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii afirmă că liderul socialiștilor ar fi solicitat peste un milion de dolari de la fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, pentru promovarea intereselor politice ale PDM. Dacă va fi găsit vinovat, Igor Dodon riscă până la 20 de ani de închisoare.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button