Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

Polonia va crea o „armată de drone” împreună cu Ucraina pentru a securiza spațiul aerian european

Premierul polonez Donald Tusk a prezentat luni un plan strategic pentru dezvoltarea unei „armate de drone” de ultima generație, care valorifică experiența de război a Ucrainei în scopul de a consolida securitatea spațiului aerian al Poloniei și al Uniunii Europene împotriva unei eventuale agresiuni ruse, relatează EFE.

Proiectul, anunțat în cursul conferinței „Calea către reconstrucția Ucrainei”, eveniment organizat în orașul Rzeszów (sud-estul Poloniei), urmărește – potrivit lui Tusk – să imprime „un salt tehnologic fără precedent” în dezvoltarea dronelor de luptă datorită „know-how-ului tehnic și competențelor în domeniul dronelor ale prietenilor noștri ucraineni”, transmite Agerpres. 

„Armata” de drone va consta dintr-o flotă modernă și foarte numeroasă de aparate fără pilot, destinată să protejeze spațiul aerian polonez și cel european de eventualele atacuri aeriene.

Pentru punerea sa în aplicare, vor fi mobilizate „capital național polonez și finanțare din partea UE”, astfel încât tehnologia europeană aliată să poată „sări practic peste o întreagă eră tehnologică”, iar Ucraina, Polonia și Europa să fie puse „la adăpost de atacurile aeriene și de orice ambiție a vreunui agresor”, a afirmat Donald Tusk.

În cadrul discursului său, premierul polonez a abordat și tema reconstrucției Ucrainei, avertizând că „nu va exista niciun fel de reconstrucție dacă agresorul nu pune capăt acestui război”, referindu-se la Rusia, și a condiționat redresarea economică de o securitate militară „garantată”.

Reuniunea, la care a participat și șefa guvernului ucrainean Iulia Sviridenko, a avut loc în așa-numita „Vale a Aviației” din Rzeszów, capitala provinciei Subcarpatia.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button