VIDEO | Restanțele salariale la CFM, eliminate complet. Ministrul Vladimir Bolea: „Asta înseamnă normalitate”
Datoriile salariale acumulate de întreprinderea de stat Căile Ferate din Moldova au fost achitate integral până la sfârșitul lunii aprilie, anunță ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea. Oficialul susține că situația financiară a întreprinderii începe să se stabilizeze, iar autoritățile iau în calcul, în următoarea etapă, creșterea veniturilor și, ulterior, majorarea salariilor angajaților.
Ministrul Infrastructurii a precizat că eliminarea restanțelor salariale reprezintă un obiectiv prioritar atins după o perioadă îndelungată de dificultăți financiare.
„La data de 30 aprilie 2026, suma datoriei la salarii pentru angajați la Căile Ferate este egală cu 0. Mai mult ca atât, avem aproximativ 25% din angajații Căilor Ferate, 25% din numărul de aproximativ 3400, care și-au încasat salariile la zi pe luna aprilie. Asta înseamnă normalitate, asta înseamnă că oamenii au certitudinea că după o muncă efectuată în cadrul acestui agent economici, ei își vor încasa în conturi sau în numerală, în funcție, resurse financiare, vor își putea achita facturile, își vor putea hrăni copiii, întreținii, familiile. A fost un obiectiv trasat foarte clar din partea Ministerului în fața conducerii Căilor Ferate, obiectiv care a fost, într-un an și câteva luni de zile, atins de către conducerea Căilor Ferate, în bază politicilor elaborate de către Ministerul Infrastructurii”, a declarat Bolea.
Acesta a subliniat că autoritățile se vor concentra pe creșterea performanței economice a întreprinderii.
„Și eu consider că ăsta este unul dintre cele mai mari succese pe care le-am înregistrat în acest an, am redus la zero restanțele salariale. Și da, astăzi am început să vorbim deja cu conducerea Căilor Ferate, să majorăm încasările, să dezvoltăm din punct de vedere economic Căilor Ferate, ca să trecem și la procesul de majorare a salariilor angajaților de la Căilor Ferate. Dar, iarăși, repet, în baza unor calcule economice, cu predictibilitate și cu analize făcute din punct de vedere economic, noi putem să lucrăm pentru a dezvolta din acest punct de vedere și Căile Ferate a Republicii Moldova”, a mai afirmat ministrul.
Potrivit datelor prezentate de ministru, CFM a înregistrat venituri de circa 232 de milioane de lei de la începutul anului, iar următoarea etapă vizează consolidarea sustenabilității financiare și crearea premiselor pentru creșterea salariilor.